S* G******* T**** C****** S**
ContestatorI****** M*******
IntimatRespinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei , ca neîntemeiată. Respinge contestaţia la titlu formulată de contestatoarea S* G******* T**** C****** S**, cu sediul in Piteşti , str. Victoriei nr.36 et.1, judeţul Argeş, în contradictoriu cu intimata I****** M*******, domiciliată în Piteşti, str. Republicii nr.39, judeţul Argeş, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S* G******* T**** C****** S** în contradictoriu cu intimata I****** M*******, ca neîntemeiată. Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru ambele părti proba cu înscrisuri . Pune în vedere părtilor să depună la dosar copii de pe decizia civilă nr. 562/R/ 2003 a Curtii de Apel Piteşti, sentinta civilă nr. 381/2004 şi 3908/2003 ale Judecătoriie Piteşti . Amînă judecarea cauzei la 17.02.2005 . Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de abţinere formulată de d-na magistrat Ene Cornelia Inge. Irevocabilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin judecătorul de serviciu o cerere din partea intimatei prin care, solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare şi de asemenea s-a depus din partea d-nei judecător o cerere de abţinere. Apărătorul contestatoarei, precizează că nu se opune cererii formulată de către intimată şi depune la dosar delegaţie de reprezentare. INSTANŢA Constată incidente disp. art. 156 C.pr.civ., urmând a admite cererea şi a acorda un nou termen de judecată atât pentru ca intimata să-şi angajeze apărător, cât şi în vederea soluţionării cererii de abţinere reluându-se procedura de citare cu intimata, cf. art. 85 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de către intimata. Se citează intimata. Acordă un nou termen de judecată atât pentru ca intimata să-şi angajeze apărător, cât şi în vederea soluţionării cererii de abţinere, respectiv : Amână judecarea cauzei la 24.01.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Decembrie 2004