Dosar 177/299/2003 din 26.09.2003

Acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 177/299/2003
Data dosar:
26.09.2003
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
Acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.09.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Soluţionare

    DOSAR NR.11336/2003 JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI SENTINŢA CIVILĂ NR.9027 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 23.09.2005 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE- JUD.DR.EDUARDO RESTEANU GREFIER- MARIA GAMAN Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind pe reclamanţii C******** A******, reclamant GABOR CONSTANŢA SANDA, in contradictoriu cu pârâţii O****** S****, O****** N******, O****** I** C********* şi P******* F*****, având ca obiect nulitate certificat moştenitor. Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 09.09.2005, au fost consemnate prin incheierea de şedinţă de la acea dată, incheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă şi pentru că instanţa a avut nevoie de timp pentru a delibera, şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea succeiv la 16.09.2005 şi pentru astăzi, 23.09.2005, când a hotărât următoarele: I N S T A N Ţ A Prin cererea inregistrata pe rolul instanţei la 19.09.2003, sub nr.1336/2003 reclamanţii C******** A****** şi GABOR CONSTANŢA SANDA au chemat in judecata pe pârâţii O****** S****, O****** N******, O****** I** C********* şi P******* F***** solicitând in baza probelor ce se vor administra pronunţarea unei sentinţe prin care sa se constate nulitatea absoluta a certificatelor de moştenitor eliberate de fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti privind pe defunctul, BULIGA CONSTANTIN, decedat la 08.12.1974, in dosarul nr.1858/1984 cu nr.1579/14.11.1984 şi respectiv nr.703/01.04.1993, suplimentar la primul şi pentru care s-a reinregistrat dosarul cu nr.748/1993 şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecata. In motivarea cererii reclamanţii arata ca sunt descendenţii defunctului, COJOCARU CONSTANTIN, decedat in anul 2002,iar pârâţii sunt descendenţii defunctei, OLTEANU ELENA, decedata in anul 1994, O****** S**** având calitatea de legatara a defunctului GULIGA GHEORGHE, decedat in anul 1994. Arata ca, BULIGA CONSTANTIN, a fost unchiul parţilor din proces şi nu a avut nici soţie supravieţuitoare şi nici descendenţi proprii la data decesului. Arata reclamantii ca in primul certificat de moştenitor emis cu nr.1579/14.11.1984 in mog greşit s-a constatat ca fiind unica moştenitoare a defunctului, pârâta, O****** S****, nepoata dupa sora Olteanu Elena, predecedata in 1994, câta vreme, BULIGA CONSTANTIN a incetat din viaţa la 08.12.1974,iar succesiunea lui s-a dezbatur peste 10 ani, depaşindu-se termenul legal privind procedura succesorala notariala,in vigoare la data respectiva. Asa zisa renunţare expresa a nepoatei de sora, PIETRARU SILVIA, fiind data dupa 10 ani pe considerentul ca autoarea sa, OLTEANU ELENA,(sora defunctului BULIGA CONSTANTI) nu acceptase succesiunea la fel ca ceilalţi copii, O****** N****** şi O****** I** C*********. Astfel arata ca, trebuiau chemaţi şi descendenţii lui COJOCARU CONSTANTIN fiul lui COJOCARU EMILIA, sora predecedata a defunctului.Nefiind chemata clasa subsecventa ca in cazul sorei OLTEANU ELENA, arata ca nu şi -au dat in mod valabil consimţamântul, nefiind chemaţi şi citaţi in mod legal toţi succesorii cu vocaţie succesorala. In ceea ce priveşte cel de-aldoilea certificat suplimentar de moştenitor, se observa pe lânga motivele invocate şi faptul cala masa succesorala cuprinde doar o cota de ¼ dintr-un teren de 742 mp ( fost 600 mp) bun aflat in indiviziune cu aşa zişii renunţatori, teren ce provine de la bunica maternala BULIGA A ZINA, decedata la 04.10.1956, teren care s-a aflat din 1928 in folosinţa fiicei COJOCARU EMILIA şi dupa anul 1954 la decesul acesteia,in folosul autorului reclamanţilor COJOCARU CONSTANTIN care l-a stapânit pâna la deces.Astfel starea de indiviziune asupra terenului, nu a incetat fiind cu neputinţa sa se efectueze acte de renunţare la succesiunea acestui defunct, coindivizat cu celalalt. De asemenea in mod greşit s-a trecut in certificatul suplimentar de moştenitor suprafaţa terenului ca fiind 742 mpşi nu de 600 mp cum a fost reţinut dupa succesiunea autoarei BULIGA A ZINA, fiind inclus in mod nejustificat şi terenul reclamanţilor pe care COJOCARU CONSTANTIN, autorul reclamanţilor l-a moştenit de la mama sa, COJOCARU EMILIA. Reclamanţii nu işi intemeiaza in drept cererea. In dovedire reclamanţii au depus la dosarul cauzei inscrisuri( filele 5-10 dosar). Pârâta O****** S**** a formulat intâmpinare solicitând respingerea cererii. In susţinerile din intâmpinare se arata ca la data deschiderii succesiunii defunctului BULIGA CONSTANTIN, tatal reclamantelor COJOCARU CONSTANTIN, era in viaţa, fiind prezent la dezbaterea succesiunii,fiind de acord cu emiterea certificatului de moştenitor nr.1579/14.11.1984şi la data deschiderii succesiunii erau lipsite de vocaţie succesorala fiind tatal lor in viaţa in calitate de nepot de sora. Referitor la susţinerea reclamanţilor ca s-a eliberat certificatul de moştenitor dupa 10 ani de la deces – masa succesorala era compusa dintr-un teren categoria fâneaţă carepotrivit normelor legale necesita autorizaţie de preluare şi ulterior obţinerea certificatului de moştenitor. Arata de asemenea ca moştenitorii renunţatori expres sau tacit aveau cunoştinţade existenţa unui testament intocmit de defunctul BULIGA CONSTANTIN in favoarea pârâtei O****** S****, pârâta platind taxele şi impozitele aferente terenului. Tototdata cu privire la aspectul ca daca parţile sunt in indiviziune nu se pot face acte de renunţare(referitor la certificatul suplimentar de moştenitor), este eronat,acceptarea sau renunţarea vizeaza universalitatea bunurilor.Cu privire la suprafaţa de teren de 724 mp arata ca aceasta suprafaţa a fost inserata ca urmare a partajului voluntar din 1931, teren ce provenea de la BULIGA ZINA, care nu a facut acte de instrainare autoarei reclamantelor, motiv pentru care certificatul de moştenitor eliberat la decesul acesteia a fost anulat prin sentinţa civila nr.458/04.06.2003. Pârâta işi intemeiaza cererea pe disp.art.115 c.pr.civila. La data de 06.11.2003 reclamanţii au precizat şi completat cererea aratând ca presupunînd ca tatal lor ar fi renunţat la succesiunea unchiului sau (Buliga Constantin), deşi reclamantele erau minore la acea data, trebuiau chemate la acea succesiune, fiind clasa subsecventa.In mod eroanat s-au trecut descendenţii lui OLTEANU ELENA, mama pârâtei, ca fiind nepoţi de frate,in loc de nepoţi de sora şi anume O****** N****** şi OLTEANU ION CONSTANTIN şi PETRICA SILVIA. Arata ca, conform art.685 c.civil şi art.19 din D.32/1954 aveau vocaţie succesorala legala proprie. Arata ca autorul lor COJOCARU CONSTANTIN, a fost in realitate moştenitor acceptant al succesiunii in condiţiile art.689 şi urm. c.civil,prin acceptare voluntara tacita., cu atât mai mult cu cât din acelaşi bun avea un drept indiviz şi din moment ce folosea bunul in materialitatea sa nu se poate susţine ca renunţase legal la dreptul unchiului sau.Cu referire la faptul ca doar pârâta O****** S**** ar fi preluat terenul ca efect al autorizaţiei prev de art.46 din legea 59/1974 este neîntemeiata, legile 58 şi 59/1974 se refereau expres la terenuri agricole, pe de o parte si la imparteala terenurilor, nefiind cazul, bunurile fiind in indiviziune. Reclamanţii işi intemeiaza cererea pe disp.art.88, 99-100 din legea notarilor publici, art.110-111 din Regulamentul la aceasta aprobat prin Ordinul MJ. nr.710/C/05.07.19995,MO nr.176/08.08.1995. La dosar s-au mai depus inscrisuri (filele 56-62;92-125; 130-135; 180-202; 235-241; 243-246; 248-280). Faţa de excepţiile invocate, instanţa reţine ca cererea reclamanţilor se refera la un motiv de nulitate absoluta, prevazut de art.948 c.civil, cauza ilicita cu privire la renunţarea autorului reclamanţilor COJOCARU CONSTANTIN, aşa incât nefiind vorba de o acţiune in anulare, nu sunt incidente dispoziţiile Decretului 167/1958 privind intervenirea prescripţiei extinctive in termenul general de 3 ani. In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, instanţa reţine ca reclamanţii nu au facut dovada unor acţiuni, fapte din care sa se prezume neîndoielnic voinţa lor de a accepta tacit succesiunea. Astfel, nefiind succesibili şi neavând calitate, reclamanţii nu pot avea interes in promovarea unei astfel de acţiuni. Faţa de cele reţinute, instanţa urmeaza sa respinga cererea reclamanţiilor ca fiind facuta de persoane lipsite de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge excepţia prescripţiei. Admite excepţia lipsei de interes. Respinge cererea formulata de reclamanţii reclamanţii C******** A******, cu domiciliul in Azuga, str.Prahovei nr.32, bl.23,sc.B, ap.24, judeţul Prahova, GABOR CONSTANŢA SANDA cu domiciliul in Sibiu,str. Aleea Petuniei nr.1, sc.C, et.3, ap.40, judeţul Sibiu, in contradictoriu cu pârâţii O****** S****, cu domiciliulin Sinaia, str.M.Kogalniceanu,nr.85, judeţul Prahova, O****** N****** cu domiciliul in Bucureşti, str.Dreptaţii nr.5, bl.M22A, sc.1, et.6, ap.27, sector 6, O****** I** C********* cu domiciliul in Ploieşti, str.Crişan nr.4A, bl.128E, sc.A, ap.5, judeţul Prahova şi P******* F***** cu domiciliul in Iaşi, str.C.Negri nr.62, bl.C2, sc.B, ap.1, judeţul Iaşi, ca fiind introdusa de persoane lipsite de interes. Cu apel in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2005. PREŞEDINTE GREFIER RED.ER/DACT.M.G. 29 Septembrie 2005/8 EX.

  • Sedinta din data de 16.09.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Încheiere

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.09.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2005.

  • Sedinta din data de 09.09.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Încheiere

    R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI Dosar nr. 11336/2003 ÎNCHEIERE Şedinţa publică de la 09 Septembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE -JUD.DR.EDUARDO RESTEANU GREFIER- MARIA GAMAN Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C******** A******, reclamant GABOR CONSTANŢA SANDA şi pe pârât O****** S****, pârât O****** N******, pârât O****** I** C*********, pârât P******* F*****, având ca obiect Acţiune în constatare La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezenta reclamanta C******** A******, personalşi asistata de aparator cu imputernicirea avocaţiala la dosarul cauzei, GABOR CONSTANŢA SANDA, prin acelaşi aparator, şi pârâta O****** S****, personal. lipsind: - pârât - O****** I** C********* - pârât - O****** N****** - pârât - P******* F***** Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca reclamanta C******** A****** a depus prin Serviciul Registratura, un set de inscrisuri la dosarul cauzei. Aparatorul reclamanţilor depune un inscris la dosarul cauzei. Pârâta,O****** S****, personal arata ca aparatorul sau ales nu s-a prezentat şi solicita acordarea unui nou termen de judecata, in acest sens şi pentru a lua cunoştinţa de conţinutul inscrisurilor depuse de catre reclamanţi. Instanţa lasa cauza la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei se prezinta reclamanta C******** A******, personal şi asistata de aparator cu imputernicirea avocaţiala la dosarul cauzei, GABOR CONSTANŢA SANDA, prin acelaşi aparator, şi pârâta O****** S****, personal şi asistata de aparator cu imputernicirea avocaţiala la dosarul cauzei. lipsind: - pârât - O****** I** C********* - pârât - O****** N****** - pârât - P******* F*****. Aparatorul pârâtei solicita comunicarea setului de inscrisuri reprezentând filele 281-312 dosar. Instanţa procedeaza la desprinderea filelor 281-311 dosar, şi la comunicarea catre aparatorul pârâtei. Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constata cauza in stare de judecata şi acorda cuvântul pe fond. Aparatorul reclamanţilor depune doctrina la dosarul cauzei şi solicita admiterea cererii precizata şi completata şi arata ca Buliga Constantin a incetat din viaţa la 08.12.1974 şi doar in termenul de 6 luni de la data decesului acestuia se puteau face notarial, acte de acceptare sau renunţare la succesiune şi aşa zisa renunţare a nepoatei de sora PIETRARU SILVIA fiind data dupa 10 ani, pe considerentul ca autoarea sa OLTEANU ELENA, sora defunctului BULIGA CONSTANTIN nu acceptase succesiunea la fel ca ceilalţi copii. In al doilea rând trebuiau chemaţi la succesiune şi descendenţii lui COJOCARU CONSTANTIN fiind omişi, in mod nelegal succesorii cu vocaţie succesorala, cu cheltuieli de judecata şi solicita amânarea pronunţarii in vederea depunerii de concluzii scrise. Aparatorul pârâtei depune la dosarul cauzei schiţa şi invoca excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi arata ca deşi s-a solicitat constatarea nulitaţii absolute a certificatelor de moştenitor,in realitate este o acţiune in anulare, care poata fi promovata cu condiţia existenţei interesului şi daca au calitate de moştenitori faţa de BULIGA CONSTANTIN aveau posibilitatea sa formuleze acţiune in termenul legal şi depune un inscris şi arata totodata ca nu rezulta ca au acceptat succesiunea in termen. Mai arata ca alaturi de Cojocaru Constantin au mai fost chemaţi la succesiune ceilalţi fraţi ai defunctului, respectiv BULIGA GHEORGHE şi OLTEANU ELENA, care au declarat in faţa notarului ca nu au facut nici un act de acceptare expresa, forţata sau tacita a succesiunii lui BULIGA CONSTANTIN, la fel ca şi autorul reclamantelor COJOCARU CONSTANTIN. In aceasta situaţie reclamantele nu puteu fi chemate la succesiunea lui BULIGA CONSTANTIN din mai multe considerente. Cojocaru Constantin a venit la succesiunea lui BULIGA Constantin nu in nume propriu, ci prin reprezentarea mamei sale predecedate COJOCARU EMILIA,iar la data deschiderii succesiunii lui Buliga Constantin tatal reclamantelor era in viaţa,şi nu putea fi reprezentat de succesorii sai, iar pârâta a venit la succesiune in nume propriu, ca urmare a acceptarii de catre mama sa a succesiunii şi arata ca va depune concluzii scrise solicitând amânarea pronunţarii.. Instanţa urmeaza sa se pronunţe pe excepţia lipsei de interes şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune. INSTANŢA Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da parţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, urmează a amâna pronunţarea, motiv pentru care, D I S P U N E Amână pronunţarea la termenul de la data de 16.09.2005. Pronunţată in şedinţă publică azi, 09.09.2005. PREŞEDINTE GREFIER

  • Sedinta din data de 24.06.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 04.02.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 14.01.2005 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 03.12.2004 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 12.11.2004 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 15.10.2004 la ora 8:30

    Complet: C3-civil
  • Sedinta din data de 10.09.2004 la ora 8:30

    Complet: C3-civil

Flux dosar


Actualizare GRPD