N******* E***** G*******
ReclamantP******* M*** C********
PârâtConstată perimată acţiunea privind pe reclamant N******* E***** G*******, domiciliat în Câmpulung, str. Parcul Mirea nr. 15, jud. Argeş şi pe pârât P******* M*** C********. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.03.2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.
Suspenda judecata conform art. 155/1 cod proc.civ.Cu recurs.Pronunţată în şedinţă publică azi 28.09.2004 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamantul prin apărător să depună actul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, pentru a face dovada că imobilul din str. Matei Basarab, nr. 59 e acelaşi cu cel de la nr. 63, aceasta urmând a fi analizată de un expert în cadrul probei ce urmează să o solicite. Se reia procedura de citare cu pârâta Primăria Municipiului Câmpulung, cu copie de pe actele depuse la acest termen de judecată de apărătorul reclamantului N******* E***** G*******., în baza disp.art.85 şi urm. cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 28.09.2004. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2004, la tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de av.Postelnicescu. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar acte de stare civilă, pentru a face dovada calităţii de moştenitor a reclamantului faţă de Negulici Nicolae, actul de proprietate al autorului Negulici Nicolae, având în vedere că actul de partaj voluntar depus de reclamant nu îl cuprinde pe autor şi nici nu se referă la imobilul în litigiu, şi, faţă de anexa de la fila 9 a dosarului, să precizeze dacă imobilul situat în Câmpulung, str.Matei Basarab,nr.59, jud.Argeş este unul şi acelaşi cu cel de la nr.63. Se citează pârâta, în baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2004. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iulie 2004, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Suspendă judecarea cauzei privind pe conform dispoz. art.242 pct.2 Cod proc. civilă . Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2004
Amână cauza la data de 05 martie 2004 pentru cînd se va concepta şi cita în calitate de intimată Primăria municipiului Cîmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.02.2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.