P******** D* P* L**** J*** C*****
ApelantO****** G*******
InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentintei penale nr. 189 din data de 07.04.2003, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 2210/2002. Desfiinţează în parte sentinta penală în sensul că înlătură aplicarea art. 37 lit.b C.p. şi face aplicarea art. 37 lit.a C.p. În baza art. 7 din Lg. 543/2002, înlătură beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 429/2001 a Judecătoriei câmpulung, iar în baza art.83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării aceleiaşi pedepse, pedeapsă ce va fi executată alăturat de pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată, în total va executa 3 ani închisoare în conditiile art. 57 şi 71C.p. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul O****** G*******, domiciliat în Comuna Rucăr, str. Bulevard, nr. 8, jud. Argeş, pe care îl obligă la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru intimata-parte vătămată Olteanu Stana Ileana, domiciliată în comuna Rucăr, jud. Argeş şi de la pronunţare pentru Parchet şi pentru apelantul-inculpat O****** G*******. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.01.2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală. d.p.40/R/01.02.-2005 - CAP - Cond. de inc. O****** G******* la 1 an ânchisoare.
Amână cauza la data de 22 ianuarie 2004 . Se citează apelantul-inculpat cu mandat de aducere cu însoţitor potrivit art.183 Cod pr.penală. Se citează intimata parte vătămată . Dată în şedinţă publică ,astăzi 16 octombrie 2003 .
D I S P U N E În baza dispoziţiilor art. 183 Cod proc.penală, se citează apelantul-inculpat O****** G*******, cu mandat de aducere cu însoţitor. Se citează intimata-parte vătămată Olteanu Stana Ileana. Amână cauza la data de 08 ianuarie 2004. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2003, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
D I S P U N E Acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitatea prezentării la instanţă a apărătorului apelantului-inculpat şi pentru lipsă de procedură cu intimata-parte vătămată Olteanu Stana-Ileana. Se citează apelantul-inculpat O****** G******* şi intimata-parte vătămată Olteanu Stana Ileana. Amână cauza la data de 11 decembrie 2003. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2003, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână cauza la data de 27 noiembrie 2003, pentru lipsă de procedură cu apelantul-inculpat O****** G******* şi intimata-parte vătămată Olteanu Stana Ileana.