C*********
ReclamantP******* S*********
PârâtC******** L**** S*********
PârâtP******* C****** C********
PârâtRespinge acţiunea formulată de de reclamanta SC CENTRALCOOP SA cu sediul în Bucureşti, str. Brezoianu, nr. 31-33, sector 1, în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA ŞTEFĂNEŞTI, CONSILIUL LOCAL ŞTEFĂNEŞTI şi PRIMARUL COMUNEI ŞTEFĂNEŞTI, cu sediul în Ştefăneşti, Şoseaua Naţională, nr.1, judeţul Argeş şi COMUNA CĂLINEŞTI, prin PRIMAR . Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2004, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de cj.Popescu. Se citează pârâtul P******* C****** C********, în baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2004, pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iulie 2004, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de reprezentantul reclamantei. Se revine cu adresa de la fila 54 către exp.Tătaru Ioan, cu menţiunea că s-au depus la dosar procesele-verbale de punere în posesie de către Comisia de Fond Funciar Ştefăneşti, urmând a efectua lucrarea potrivit obiectivelor din încheierea de şedinţă din data de 2.12.2003 şi să întocmească schiţa terenului în litigiu, sub sancţiunea amenzii în cazul nedepunerii raportului de expertiză în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. Se citează pârâtul P******* C****** C********, în baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 06.07.2004. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia civilă.
Amână judecarea cauzei la 22 iunie 2004, pentru a se reveni cu adrese către Comisia de Fond Funciar Ştefăneşti pentru a comunica la dosar actele solicitate şi către expert în vederea efectuării lucrări, cu avertisment de amendă. Se citează pârâtul P******* C****** C********. Se dă în debit Primarul oraşului Ştefăneşti cu suma de 1.000.000 lei pentru necomunicarea relaţiilor solicitate de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2004
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de cj.Radu. Se revine cu adresa de la fila 94 , în atenţia primarului, sub sancţiunea amenzii în cazul necomunicării relaţiilor solicitate. Se citează pârâtul P******* C****** C********, în baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ, cu menţiunea de a formula întâmpinare, potrivit disp.art.118 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 08.06.2004. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2004, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Se revine cu adresa de la fila 58 către Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti, sub sancţiunea amenzii, în cazul necomunicării relaţiilor. Se citează pârâtul P******* C****** C********, în baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2004. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Se emite adresă către Comisia de Fond Funciar Ştefăneşti şi către O.C.A.O.T.A. Argeş , pentru a inainta la dosar schiţele de punere in posesie pe terenul de 185.000 m.p., situat in com.Ştefăneşti, sat Goleşti, urmând a se ataşa acestor adrese copii de pe actele de donaţie de la filele 5-11 ale dosarului. De asemenea, se va emite adresă către Primăria Ştefăneşti şi către O.J.C.G.C. Argeş , pentru a comunica la dosar planul cadastral prin care se delimitează hotarul dintre com.Ştefăneşti şi com.Călineşti Va pune in vedere cj.Popescu să depună la dosar copii ale actelor de donaţie de la filala 5-11 aler dosarului. Se va reveni cu adresa de la fila 46 către expert Tătaru Ioan, cu menţiunea că s-au solicitat de instanţă actele necesare efectuării expertizei, de la instituţiile precizate in cererea depusă la dosar. Se va cita pârâtul P******* C****** C********, in baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 20.04.2004. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2004, la Tribunalul Argeş- secţia civilă.
Dispune majorarea onorariului cu suma de 1.000.000 lei, in sarcina reclamantului. Se introduce in cauză ,in calitate de pârât ,P******* C****** C******** şi se citează ,in baza disp.art.85 şi urm.C.pr.civ,cu actele depuse la acest termen de reclamantă. Se revine cu adresa de la fila 38 către expert,cu precizarea de a cita la efectuarea raportului de expertiză şi pe pârâtul P******* C****** C********. Amână cauza la data de 16.03.2004. Cu apel,odată cu fondul. Pronunţată in şedinţă publică azi,27.01.2004,la Tribunalul Argeş-sectia civilă.