S*********** M****
ContestatorS* A** C**** 2*** S* P******
IntimatRespinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei. Admite în parte contestaţia formulată de de S*********** M****, domiciliat în Piteşti, strada Smârdan, bloc D 1, sc. A, ap. 4, judeţul Argeş, împotriva deciziilor de imputare nr. 3055 din 24.09.2002, 3729 din 28.11.2002, 3839 din 11.12.2002 şi nr. 306 din30.01.2003, emise de intimata S.C. APA CANAL 2000 S.A Piteşti. Anulează în parte decizia de imputare nr. 3729/28.11.2002, cu privire la suma de 7.620.837 lei şi o menţine pentru suma de 79.824.763 lei. Anulează în parte decizia de imputare nr. 3839/11.12.2002 pentzru suma de 13.739.524 lei şi o menţine pentru suma de 8.372.052 lei. Anulează decizia de imputare nr. 306/30.01.2003, ca fiind tardiv emisă. Respine contestaţia cu privire la decizia de imputare nr. 3055/24.09.2002, ca fiind tardiv formulată. Ia act că din prejudiciul produs contestatorului i-a fost reţinută până la data pronunţării prezentei sentinţe, suma de 25.022.426 lei. Obligă pe intimată să plătească contesetatorului suma de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 17 mai 2004. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2004
Admite cererea formulată de apărătorul contestatorului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză suplimentar efectuat de expert contabil Neacşiu Bădiţa, precum şi de actele depuse de către intimată. Amână judecarea cauzei la 11 mai 2004. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2004 la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea formulată de apărătoarea contestatorului în sensul de a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, care nu a fost depus cu respectarea dispoz. art. 209 cod pr. Civilă. Amână judecata cauzei la data de 30 martie 2004, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 martie 2004, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Se revine cu adresă către expert să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar potrivit art. 208,209 cod pr. civilă şi cu menţiunea că s-a achitat de contestator majorarea onorariului în sumă de 10.000.000 lei. Se emite adresă intimatei să depună la dosar următoarele înscrisuri : contractul de muncă al contestatorului, fişa postului contestatorului cu data emiterii, data comunicării acesteia către contestator şi actele de preluare în gestiune a contestatorului . In temeiul art. 108 lit.l d cod pr. civilă se amendează cu suma de 2.000.000 lei cu dare în debit directorul societăţii pentru nedepunerea actelor solicitate de instanţă la 2 termene consecutive. Se înaintează către intimată copie de pe încheierea de şedinţă din data de 25 noiembrie 2003 pentru a se conforma dispoziţiilor acestei încheieri. Amână judecata cauzei la data de 9 martie 2004, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 februarie 2004, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, MAGISTRAŢI CONSULTANŢI, F.U. I.P: C.I. D.C. Grefier, C.S. TERMEN 9 martie 2004 CONTESTATOR T.C. S*********** M****………….av. M. Dogaru INTIMAT T.C. SC Apă Canal 2000 SA…………av. Dobre Referat, După strigarea cauzei şi acordar
Se revine cu adresă către expert ca la efectuarea lucrării, să aibe în vedere actele despre care se face vorbire la punctul 50 din din răspunsul la interogatoriu. Pune în vedere apărătorului intimatei să depună la dosar următoarele înscrisuri : contractul de muncă al contestatorului, fişa postului contestatorului cu data emiterii, data comunicării acesteia către contestator şi actele de preluare în gestiune a contestatorului. Pune în vedere apărătorului intimatei să ia legătura cu conducerea societăţii şi să pună la dispoziţia expertului toate actele necesare efectuării expertizei, în caz contrar se va dispune amendarea directorului cu dare în debit, potrivit dispoz. art. 108 lit. d cod pr. civilă. Amână judecata cauzei la data de 10 februarie 2004, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2003, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Admite probele solicitate de părţi, respectiv proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, proba cu interogatoriu pentru ambele părţi şi proba cu expertiză contabilă de specialitate pentru contestator, cu obiectivele precizate în scris de contestator, urmând ca expertul să analizeze prejudiciul din fiecare decizie separat. Numeşte prin tragere la sorţi pe expert NEACŞIU BĂDIŢA. Amână cauza la data de 20.01.2004, pentru când se emite adresă expertei în sensul prezentării în instanţă să depună jurământul şi pentru a efectua lucrarea cu obiectivele consemnate în considerente. Stabileşte onorariu provizoriu suma de 3.000.000 lei în sarcina contestatorului S*********** M****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 decembrie 2003, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Suspendă executarea deciziilor de imputare nr. 3055/24.09.2002, nr. 3729/28.11.2002, nr. 3839/11.12.2002 şi nr.306/30.01.2003 până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, în baza art. 110 tz. II, Codul Muncii. Admite cererea apărătorului contestatorului de amânare a judecăţii pentru a lua la cunoştinţă de actele depuse. Amână judecata cauzei la 09.12.2003, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2003, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.