Dosar 6797/115/2003 din 29.11.2003

litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6797/115/2003
Data dosar:
29.11.2003
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.09.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Admite in parte cererea

    Admite,în parte, acţiunea

  • Sedinta din data de 29.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Pune în vedere unităţii prejudiciate, C***** S***, să precizeze dacă prejudiciul reţinut în sarcina pârâţilor prin Decizia nr.1394/15.09.2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost recuperat, iar în cazul în care s-a început recuperarea acestuia, unitatea să comunice stadiul în care se află procedura de recuperare şi să depună înscrisuri doveditoare. Pune în vedere pârâtului A*** I*** să precizeze dacă îşi menţine punctul de vedere cu privire la efectuarea unei expertize contabile în prezenta cauză; Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2012, pentru când se va cita pârâtul A*** I***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.06.2012.

  • Sedinta din data de 15.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Citarea pârâtului A*** I*** la Penitenciarul Timişoara, cu copia încheierii de sesizare nr. 54/10.10.2003 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin. Dispune comunicarea către unitatea prejudiciată C***** S*** a unei copii a încheierii de sesizare nr. 54/10.10.2003 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin. Pune în vedere unităţii prejudiciate C***** S*** să precizeze dacă solicită efectuarea unei expertize contabile în prezenta cauză. Respinge cererea de amânare a judecării cauzei depusă la dosar de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2012, pentru când se vor cita reclamanta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin, unitatea prejudiciată C***** S*** şi pârâtul A*** I***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2012.

  • Sedinta din data de 01.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către pârâtă. Pune în vedere unităţii prejudiciate C***** S*** să comunice dacă pârâtul A*** I*** este arestat, iar în caz afirmativ, să indice penitenciarul în care este deţinut. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2012, pentru când se vor cita reclamanta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin şi unitatea prejudiciată C***** S***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.06.2012.

  • Sedinta din data de 18.05.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Continuarea judecăţii, având în vedere că motivul suspendării nu mai subzistă. Pune în vedere pârâţilor să precizeze, în scris, dacă îşi menţin cererea în probaţiune solicitată la termenul de judecată din data de 12.03.2004 (fila 25 dosar). Pune în vedere reclamantei Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin să desemneze un reprezentant pentru a susţine interesele acesteia în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 01.06.2012, pentru când se vor cita reclamanta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin şi unitatea prejudiciată C***** S***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.05.2012.

  • Sedinta din data de 04.05.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Revenirea la adresa emisă de instanţă la termenul de judecată anterior, către Judecătoria Caransebeş, prin care se va solicita acvirarea la prezentul dosar a dosarului nr. 3695.1/208/2006. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2012, pentru când se vor cita reclamanta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin şi unitatea prejudiciată C***** S***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.05.2012.

  • Sedinta din data de 06.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C5 - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză, ca unitate prejudiciată, a Comunei Sacu. Efectuarea unei adrese către Judecătoria Caransebeş prin care se va solicita acvirarea la prezentul dosar a dosarului nr. 3695.1/208/2006. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2012, pentru când se vor cita părţile, cu excepţia pârâţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2012.

  • Sedinta din data de 04.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Suspendat

    În baza prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea prezentei cauze, referitoare la Încheierea de sesizare nr. 54/10.10.2003 a reclamantei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI – CAMERA DE CONTURI CARAŞ – SEVERIN – DIRECŢIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR, în contradictoriu cu unitatea prejudiciată P******* C****** S*** şi cu pârâţii A*** I*** şi S**** A** D***. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 noiembrie 2009.

  • Sedinta din data de 20.11.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Emiterea unei adrese către reclamanta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş – Severin – Direcţia de Control Financiar Ulterior, prin care se va solicita să depună la dosarul cauzei hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. 4647/P/2004 al Judecătoriei Caransebeş, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 1551 Cod procedură civilă, în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2009, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 noiembrie 2009.

  • Sedinta din data de 19.01.2007 la ora 09:00

    Complet: C5 - LITIGII, ASIGURĂRI SOCIALE
  • Suspendat

    În baza disp. art. 244 al.1 C.pr. civilă suspendă judecarea cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedin ţă publică, azi, 19.01.2007

  • Sedinta din data de 08.12.2006 la ora 09:00

    Complet: C5 - LITIGII, ASIGURĂRI SOCIALE
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 19.01.2007, pentru când se vor cita părţile, se vor solicita relaţii cu privire la sent. Penală nr. 556/2005 de la Primăria comunei Sacu şi pârâţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.12.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD