D********* G*******
Apelant PârâtS********* S*** M******
Intimat ReclamantP****** M****
Intimat Intervenient în nume propriuRespinge obiecţiunile formulate la completarea raportului de expertiză. Admite cererea formulată de av.Buru. Se emite adresă către intimata-reclamantă, pentru a depune la dosar, în copie, actul de vânzare-cumpărare prin care a fost înstrăinată suprafaţa în litigiu sau o parte din aceasta, urmând a face precizarea dacă terenul înstrăinat face parte din terenul cumpărat cu actul de proprietate nr.2769/1998 şi 460/1999. Amână judecarea cauzei la data de 25.05.2004. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2004, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Se revine cu adresa de la fila 54 către expert, pentru a depune lucrarea cu dovezile de citare legală a părţilor, sub sancţiunea amenzii. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2004. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2004, la Tribunalul Argeş- secţia civilă.
Se emite adresă expertului Stanciu D.Gheorghe pentru a efectua completarea la raportul de expertiză cu obiectivele stabilite în încheierea de sedinţă din 6.02.2004 şi cu menţiunea că onorariul de expert a fost achitat. Amână judecarea cauzei la 30 marie 2004. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2004 la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Dispune completarea raportului de expertiză cu obiectivele menţionate mai sus. Fixează onorariu în sumă de 1.500.000 lei în sarcina apelantului. Pune în vedere apelantului să depună dovada achitării onorariului pentru expert în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă discutarea probei testimoniale după administarea probei cu expertiză tehnică. Pune în vedere intimatei P****** M**** să depună la dosar actele prin care autorul Voicescu Gheorghe a dobândit terenul. Amână cauza la data de 05.03.2004. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 06.02.2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.