Dosar 9895/1259/2003 din 27.10.2003

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9895/1259/2003
Data dosar:
27.10.2003
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Urmatoarea sedinta in data de 20.05.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Sedinta din data de 29.04.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Serviciul Medico-Legal Argeş, prin care solicităm să fie expertizat petentul , în sensul de a se stabili afecţiunile de care suferă acesta. În situaţia în care, afecţiunile psihice ce au fost precizate în raportul de expertiză nr.2/A3 din 30.01.2004 sunt singurele afecţiuni de care suferă petentul, să se facă precizările necesare în acest sens. Se revine cu adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, în sensul de a-i asigura petentului condiţii de transport la SML Argeş, în vederea examinării. Se citează petentul V*** M***** G***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 29 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 08.04.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Serviciul Medico-Legal Argeş, prin care solicităm să fie expertizat petentul , în sensul de a se stabili afecţiunile de care suferă acesta. În situaţia în care, afecţiunile psihice ce au fost precizate în raportul de expertiză nr.2/A3 din 30.01.2004 sunt singurele afecţiuni de care suferă petentul, să se facă precizările necesare în acest sens. Se revine cu adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, în sensul de a-i asigura petentului condiţii de transport la SML Argeş, în vederea examinării. Se citează petentul V*** M***** G***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la data de 29 Aprilie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 08 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 18.03.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Se emite adresă către Serviciul Medico-Legal Argeş, prin care solicităm să fie expertizat din nou petentul , în sensul de a se stabili afecţiunile de care suferă acesta. În situaţia în care, afecţiunile psihice ce au fost precizate în raportul de expertiză nr.2/A3 din 30.01.2004 sunt singurele afecţiuni de care suferă petentul, să se facă precizările necesare în acest sens. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, în sensul de a-i asigura petentului condiţii de transport la SML Argeş, în vederea examinării. Se citează petentul V*** M***** G***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la data de 08 Aprilie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 18 Martie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 26.02.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Dispune amânarea cauzei pentru lipsa apărătorului petentului. Se citează petentul V*** M***** G***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică , azi 26 Februarie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 05.02.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Sedinta din data de 15.01.2004 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de petentul Vlad Marius-George, prin care arată că-şi modifică cererea, în sensul că solicită întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 58 din 11.02.2003, pronunţată de Tribunalul Argeş,, în dosarul nr.1265/2002. Admite proba cu expertiză medico-legală solicitată de apărătorul petentului V*** M***** G*****. Se emite adresă către Serviciul Medico-Legal Argeş, în sensul de a ne înainta raportul de expertiză medico-legală întocmit cu ocazia examinării petentului V*** M***** G*****, în care să se răspundă obiectivelor stabilite de instanţă. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, în sensul de a-i asigura petentului condiţii de transport la SML Argeş,în vederea examinării. Se va lua legătura telefonic cu Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, pentru a ne comunica dacă petentul a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul V*** M***** G***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 05 februarie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 04.12.2003 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    Se citează contestatorul V*** M***** G*****, atât la Penitenciarul Poarta Albă, cât şi la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, cu dispoziţie de transfer. Se ataşează dosarul acestei instanţe cu nr. 1265/2003. Amână cauza la data de 15 ianuarie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 decembrie 2003, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 13.11.2003 la ora 11

    Complet: C2 miercuri-Sala 1-falimente
  • Încheiere

    D I S P U N E Se citează contestatorul Vlad Marius-George la Penitenciarul Poarta Albă, cu dispoziţie de transfer şi cu datele de stare civilă. Se ataşează dosarul nr. 1265/2003 al acestei instanţe. Amână cauza la data de 04 decembrie 2003. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

Flux dosar


Actualizare GRPD