G****** I* I**
CondamnatIn temeiul art. 455 Cpp rap. La art. 453 al. 1 lit. C Cpp respinge cererea formulată de către petentul condamnat Golăşel Ion, ca neîntemeiată. In temeiul art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petent la 400.000 cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, dintre care 200.000 lei onorariu avocat oficiu. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2005
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat G****** I* I**, având ca obiect Întrerupere executare pedeapsă (art. 455 c.p.p.) La apelul nominal făcut în şedinţa publică a raspuns av. A. Dumitrascu pentru petentul lipsa. Procedura nelegal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei ca nu a sosit referatul de ancheta sociala efectuata la domiciliul petentului. Aparatoarea petentului solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru lipsa anchetei sociale. Reprezentantul parchetului, avind cuvintul, pune concluzii de acordarea unui nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu petentul si pentru lipsa anchetei sociale. INSTANŢA Constatata necesar a se acorda un nou termen de judecata pentru lipsa anchetei sociale, sens in care se va reveni cu adresa catre Primaria comunei Botesti pentru a efectua o ancheta sociala la domiciliul petentului. Se va ciata petentul la PMS Colibasi. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresa catre Primaria comunei Botesti in sensul celor mentionate in considerentele incheierii. Se citeaza petentul la PMS Colibasi. Amână judecarea cauzei la 24.01.2005. Cu apel odata cu fondul.
Admite ca utila solutionarii cauzei proba solicitata de petent. Se emite adresa catre primaria comunei Botesti, judetul Arges pentru a efectua o ancheta sociala la domiciliul mamei petentului. Se emite adresa BCAJ pentru desemnarea din oficiu a unui aparator pentru petent, potrivit disp. art. 173 Cpp. Se intocmeste un referat de catre Biroul de Executari Penale din cadrul Judecatoriei Pitesti pentru a ne informa daca petentul a mai beneficiat pina in prezent de intrerupere executare pedeapsa. Se citeaza petentul la PNT Colibasi. Amina judecarea cauzei la data de 20.12.2004. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2004