B****** P*****
ReclamantT**** S** C*********
PârâtT**** I**
PârâtE***** M****
PârâtE***** M****
PârâtAdmite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor-reclamanti, in ceea ce priveste cererea principala, aşa cum a fost precizată. Respinge cererea principala, aşa cum a fost precizată, ca fiind formulată impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva. Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a paratilor –reclamanti si exccepţia lipsei de interes in ceea ce priveşte cererea reconventionala formulat de acestia, aşa cum a fost precizată. Respinge cererea reconventională formulată de paratii-reclamanti, în parte ca fiind formulata de persoane fara calitate procesuala pasiva, si in parte ca lipsita de interes.
Amână pronuntarea la 27.10.2008.
Amână pronuntarea la 20.10.2008. Cu cerere în anulare odată cu fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act că reclamanta renunţa la audierea martorei Busuioc Niculina Se citează martora Cohanoschi Elena cu mandat de aducere cu însoţitor. Amână judecarea cauzei la 13.10.2008. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se reia procedura de citare cu martorii Busuioc Niculina si Cohanoschi Elena. Se citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pune în vedere pârâţilor, prin apărător, să precizeze pretenţiile fată de cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la 08.09.2008. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează martorul Cohanoschi Elena si Busuioc Niculina la adresele indicate. Se citează pârâtul T**** I** cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Menţine obligaţia părţilor de a depune la dosar interogatoriul la termenul următor., sub sancţiunea decăderii din probă. Menţine obligaţia reclamantei si pârâtei de a se prezenta la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului Amână judecarea cauzei la 23.06.2008. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru părţi probele cu înscrisuri, interogatoriu si câte un martor. Se citează martora Cohanoschi Elena. Se citează reclamanta cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. Pune în vedere pârâţilor să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere reclamantei, prin apărător sa depună la dosar lista completă cu numele si adresa martorului, in vederea citării, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 19.05.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea pârâţilor privind suplimentarea probatoriului cu un martor. Se citează pârâtul T**** I** , cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se emite adresă pârâtului T**** I** cu solicitarea de a-şi preciza poziţia faţă de cererile de intervenţie depuse la dosarul cauzei si cererea recovenţională . Amână judecarea cauzei la 07.04.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâtul T**** I** cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se citează martorii Olaru Dumitru si Gătejan Dumitru. Pune în vedere reclamanţilor sa se prezinte cu martorii Chiţu Alexandrina si Jitcu Dumitru . Amână judecarea cauzei la 10.03.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru pârâtii-reclamanţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte si proba cu doi martori. Admite pentru reclamanta-parata proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul si proba cu doi martori. Pune în vedere reclamantei parate sa depună la dosar in termen de 5 zile lista cu numele si adresele martorilor si sa timbreze corespunzător cererea de chemare în judecată. Pune în vedere pârâţilor-reclamanţi sa timbreze corespunzător cererea reconvenţională. Proroga discutarea probei cu expertiză tehnică la termenul următor. Pune în vedere reclamantei si paratei E***** M**** sa se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Se citează paratul T**** I** cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se citează martorii Olaru Dumitru si Gătejan Dumitru. Amână judecarea cauzei la 11.02.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea părţilor privind amânarea cauzei în vederea încheierii unei tranzacţii. Amână judecarea cauzei la 21.01.2008, Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de pârâţi, prin apărător, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţa de conţinutul cererii completatoare Amână judecarea cauzei la 10.12.2007. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei în vederea acordării unui nou termen de judecată pentru a lua cunostinţă de conţinutul cererii reconvenţionale. Amână judecarea cauzei la 12.11.2007. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul intervenienţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor aflate la dosar. Amână judecarea cauzei la 08.10.2007. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea intervenientei pentru lipsa aparare. Amână judecarea cauzei la 24.0.92007. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2007
In baza art.244 pct.1 c.pr.civ. suspenda solutionarea cauzei pana la solutionarea Dosarului 1414/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza cererea formulata de curatorul paratului privind amanarea judecatii pentru a lua cunostinta de inscrisurile aflate la dosar. Amână judecarea cauzei la 13.02.2006. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresa catre Autoritatea Tuitelara Mosoaia, cu avertisment de amenda in suma de 500 RON. Se citeaza paratul. Amână judecarea cauzei la 23.01.2006. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza paratul cu datele de stae civila. Se revine cu adresa de la fila 54 din dosar. Amână judecarea cauzei la 12.12.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresa catre Autoritatea Tutelara Mosoaia in vederea numirii unui curator pentru paratul Tudor Constantin. Proroga discutarea cererii de interventie accesorie la termenul urmator. Amână judecarea cauzei la 07.11.2005 Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune in vedere intervenientului sa timbreze cererea de interventie cu 183 lei RON si timbru judiciar de 0,3 lei RON. Incuviinteaza cererea formulata de intervenientul T**** I** privind amanarea judecatii in vederea angajarii unui aparator. Se citeaza paratul prin publicitate,prin afisarea citatiei la usa instantei si prin publicarea acesteia intr-un ziar cu raspandire nationala. Pune in vedere reclamantei,prin aparator sa faca dovada publicarii citatiei intr-un ziar cu raspandire nationala. Amână judecarea cauzei la 03.10.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea numitului Enache Ion privind reprezentarea paratului de catre procuror. Incuviinteaza cererea reclamantei privind amanarea cauzei pentru a lua cunostinta de cererea de interventie accesorie. Se citeaza paratul prin publicitate prin afisarea citatiei la usa instantei si prin publicarea acesteia intr-un ziar cu raspandire nationala. Pune in vedere reclamantei, prin aparator, sa faca dovada publicarii citatiei intr-un ziar cu raspandire nationala. Amână judecarea cauzei la 05.09.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza reclamanta cu copia cererii formulata de numitul T**** I**. Amână judecarea cauzei la 13.06.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza paratul cu datele de stare civila si cu avertisment de amenda pentru factorul postal pentru a indeplini corect procedura de citare in com.Mosoaia sat Smeura, pentru termenul urmator, nu mai devreme de ora 14,00. Pune in vedere martorului Popescu Nicolae sa se prezinte la urmatorul termen de judecata nu mai devreme de ora 14,00, in vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 16.05.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de precizarea reclamantei in sensul ca solicita a se partaja casa cu 3 camere in suprafata de 72 mp construita in anul 1984. Dispune administrarea probei testimoniala cu un martor si pune in vedere acesteia sa depuna la dosar in termen de 5 zile lista cu numele si adresa martorului, sub sanctiunea decaderii din proba. Pune in vedere reclamantei sa precizeze data incheierii casatoriei dintre paratul Tudor Constantin si defuncta Tudor Anastasia sau sa depuna la dosar certificatul de casatorie al acestora, sub sanctiunea aplicarii disp.art.155 ind. 1 cpc si sa indice vecinatatile imobilului-casa ce se solicita a se partaja. Se citeaza paratul. Amână judecarea cauzei la 11.04.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresa catre Primaria Municipiului Pitesti-Serviciul de Stare Civila in sensul celor mentionate mai sus. Se citeaza paratul cu mentiunea la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 14.03.2004. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2005
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, interogatoriu, proba testimoniala cu un martor si proba cu expertiza tehnica. Proroga administrarea probei martori si expertiza tehnica dupa administrarea celorlalte probe. Pune in vedere reclamantei sa depuna la dosar toate inscrisurile de care intelege sa se foloseasca in sustinerea cererii, inclusiv certificatul de nastere al paratului. Se citeaza paratul cu mentiunea la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 14.02.2005. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2005