A******** D* P********** T************
ReclamantS* M****** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI TRANSILVANIEI, cu sediul în Piteşti, str. Transilvaniei, bl. D3, sc. C, jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâta S* M****** S**, cu sediul în com. Suseni, jud. Argeş. Obligă pârâta să remedieze lucrările executate la blocul D3, str. Transilvaniei, Piteşti, jud. Argeş, respectiv la scările A, C, D şi E din acest imobil. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON cu titlu de daune interese pentru nerespectarea obligaţiei de garantare a calităţii lucrărilor şi de remediere a defectelor de calitate. Respinge cererile privind obligarea pârâtei să execute în totalitate contractul de antrepriză nr. 121/19.08.2003, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1,5% pe fiecare zi începând cu data de 20.10.2003. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 607,10 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2005.
Amână pronunţarea la data de 05.10.2005. Cu apel odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea şi acordă termen pentru imposibilitatea prezentării reprezentantului reclamantei. Pune în vedere domnului avocat Ion Ilie să depună la dosar dovadă în acest sens. Amână judecarea cauzei la 28.09.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a expertului. Continuă emiterea adresei de la fila 104 către expertul desemnat, cu solicitarea de a efectua lucrarea în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. şi de a depune jurământul conform dispoz. art. 206 C.pr.civ., sub sancţiunea avertismentului cu amendă în cuantum de 5.000.000 lei prev. de art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 14.09.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia adresa de la fila 102 către expertul Avram Mircea, cu solicitarea de a se prezenta în camera de consiliu pentru depunerea jurământului conform dispoz. art. 206 C.pr.civ. şi de a efectua lucrarea în condiţiile art. 209 C.pr.civ., sub sancţiunea avertismentului cu amendă. Admite cererea formulată de reclamantă prin avocat şi dispune efectuarea unei cercetări la faţa locului pe data de 13.06.2005 . Citează părţile şi pe expertul tehnic judiciar Maria Ion pentru data de 13.06.2004 cu menţiunea prezentării la adresa din str.Transilvaniei, bl. D3, sc. C, jud. Argeş pentru efectuarea cercetării la faţa locului Pune în vedere reclamantei prin avocat să asigure deplasarea la faţa locului a magistratului însoţit de grefier şi de expertul tehnic judiciar Maria Ion sub sancţiunea dispoziţiilor art 170 C.proc.civ Amână judecarea cauzei la 22.06.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de reprezentantul reclamantei cu privire la raportul de expertiză în construcţii. Admite cererea de înlocuire formulată de experta contabilă Popescu Victoria. Prin tragere la sorţi numeşte expert tehnic specialitatea contabilitate pe dl. Avram Mircea. Dispune, totodată, transferul onorariului de la experta Popescu Victoria la expertul desemnat la acest termen de judecată. Expertiza tehnică contabilă are obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 23.03.2005. Emite adresă către expertul Avram Mircea pentru a se prezenta în camera de consiliu în vederea depunerii jurământului conform art. 206 C.pr.civ. şi ulterior de a efectua lucrarea în condiţiile art. 209 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 25 mai 2005. Cu apel, odată cu fondul. Â Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamantă prin avocat. Prin tragere la sorţi, numeşte expert contabil pe d-na Popescu Victoria din Piteşti, stabilind onorariu provizoriu suma de 3.000.000 lei în sarcina reclamantei. Expertiza tehnică contabilă are ca obiectiv calcularea penalităţilor de întârziere în cuantum de 1,5 % prevăzută prin contractul de antreprinză nr. 121/19.08.2003 încheiat între părţi, de la data de 17.11.2003 şi până la zi. Pune în vedere reclamantei prin avocat să depună la dosar în termen de cinci zile recipisa de plată a onorariului, sub sancţiunea prev. de art. 170 C.pr.civ., după care se emite adresă către expert. Amână judecarea cauzei la 27.04.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act că la data de 25.01.2005 expertul desemnat în cauză Mariea Ion a depus jurământul în condiţiile art. 206 C.pr.civ. Se reia adresa către acesta, în vederea efectuării raportului de expertiză conform art. 209 C.pr.civ. Se citează martorii propuşi de reprezentantul reclamantei, la adresa indicată. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la următorul termen delegaţia. Amână judecarea cauzei la 23.03.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E : Incuviinţează probele propuse de către reclamantă în dovedirea acţiunii principale, respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, proba cu interogatoriu- sens în care pune în vedere reclamantei să depună la dosar interogatoriul pe care înţelege să-l formuleze, care ulterior va fi comunicat pârâtei conform dispoz. art. 220 C.pr.civ., pentru a se răspunde la întrebările propuse- şi proba cu expertiză tehnică judiciară în materie construcţii. Numeşte expert tehnic judiciar pe dl. Maria Ion din Curtea de Argeş. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 4.000.000 lei ce urmeaza a fi plătit de către reclamantă în termen de cinci zile începând de astăzi, sub sancţiunea art. 170 C.pr.civ., urmând ca ulterior să se emită adresă către expertul desemnat. Expertiza va avea următoarele obiective: 1) să verifice dacă în conformitate cu dispoziţiile contractului de antrepriză încheiat între părţi, pârâta S* M****** S** în calitate de executant şi-a respectat obligaţiile contractuale; 2) să verifice dacă lucrările executate respectă parametrii tehnici şi calitativi stipulaţi în clauzele contractuale şi dacă acestea au fost efectuate în termenul prevăzut în contract;3) să precizeze ce lucrări urmează a mai fi executate în baza contractului menţionat şi să evalueze contravaloarea acestora. Amână judecarea cauzei la 09.02.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2005.