T***** I***
ReclamantC*** J******** D* P*****
IntimatRespinge contestaţia formulată de TĂNASE ILIE, domiciliat în Piteşti, strada Băilor, bl. D 13, sc.C, ap.9, judeţul Argeş, împotriva deciziei nr. 5558 din 20.01.2004, emisă de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, B-dul Republicii, nr. 38, judeţul Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Amână pronunţarea în cauză la data de 22 iunie 2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Se revine cu adresă către către Consiliul Judeţean Argeş – Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi- în atenţia Dr. Bretin Georgeta- pentru a explica cum pot exista 2 certificate cu acelaşi număr de înregistrare , în care temeiul de drept este în primul certificat, art. 47 al. 2 din L 19/2000, iar în cel de-al doilea este art. 47 al. 1b din L 19/2000. Amână judecarea cauzei la 15 iunie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 mai 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Se revine cu adresă către către Con siliul Judeţean Argeş – Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi, pentru a explica cum pot exista 2 certificate cu acelaşi număr de înregistrare , în care temeiul de drept este în primul certificat, art. 47 al. 2 din L 19/2000, iar în cel de-al doilea este art. 47 al. 1b din L 19/2000. Amână judecarea cauzei la 25 mai 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 mai 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Admite cererea formulată de reprezentantul intimatei, in sensul de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de actele depuse la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 20.04.2004. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2004 la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea formulată de apărătoarea contestatorului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmăpinării. Amână judecarea cauzei la 6 aprilie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.