T******** D******
ReclamantA******** D* P********** A******
PârâtRespinge cererea în anulare.
Amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2005.
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite proba cu acte solicitată de părţi. Admite proba cu expertiză pusă în discuţie de instanţă, prin care să se calculeze, în funcţie de actele de la dosar, modul de calcul al utilităţilor şi al penalităţilor. Prin tragere la sorţi, numeşte expert în cauză pe Burlacu Adi Maria.Stabileşte onorariu provizoriu 4.000.000 lei în sarcina reclamantului. Respinge proba cu martori solicitată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Acordă termen de judecată pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării pârâtei şi pentru a se ataşa dosarul de fond nr. 9131/2004 al Judecătoriei Piteşti. Amână judecarea cauzei la 04.03.2005. Cu drept de apel odată cu fondul.