F***** M*****
ContestatorPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul F***** M*****, fiul lui Alexandru şi Gheorghiţa, născut la 14.04.1968 cu CNP *********0374, aflat în Penitenciarul Colibaşi. Obligă contestatorul la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 15 Iunie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală. Preşedinte, Gheorghe Neacşu
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2004. Se citează condamnatul la Penitenciarul Colibaşi. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi în sensul celor de mai sus. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2004
Se citează contestatorul F***** M***** cu dispoziţie de transfer de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Colibaşi. Se emite adresă către către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne înainta copie de pe mandatul nr. 164/2002 emis în baza sentintei penale nr. 150/2002 pronunţată de Tribunalul Alba, în dosarul nr. 3769/2002. Se emite adresă către Tribunalul Alba, pentru a ne ne înainta copia sentintei penale nr. 150/2002, pronunţată de această instantă în dosarul nr. 3769/2002, cu mentiunea datei şi modalitării rămânerii definitive. Amână cauza la data de 18 mai 2004. Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 20 aprilie 2004. Se citează petentul-condamnat cu dispoziţie de transfer de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Colibaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2004 Preşedinte, Gheorghe Neacşu Grefier, Ioana Vlad TERMEN: 20 aprilie 2004 Camera ora Contestator NR F***** M***** -Penitenciarul Colibaşi/av. E.Ştefănescu