Dosar 1379/40/2004 din 11.03.2004

LIT MUNCA


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1379/40/2004
Data dosar:
11.03.2004
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
LIT MUNCA
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.01.2005 la ora 8:30

  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Arhip Cătălin şi P********* R***** în contradictoriu cu SC FORCE GUARD OF MOLDAVIA CO SRL Suceava-Punct de lucru Vatra Dornei. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului Arhip Cătălin îndemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada 15 iunie 2003 - 31 decembrie 2003,suma urmând să fie actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta să vireze pentru reclamant contribuţia către bugetul asigurărilor de sănătate aferentă intervalului 15 iunie 2003 - 28 februarie 2004. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei P********* R***** suma de 8.733.000 lei brut ,reprezentând diferenţă salariu pentru perioada 10 septembrie 2003 - 28 februarie 2004 ce va fi actualizată cu indicii de inflaţie până la data plăţii efective şi să vireze pentru aceasta contribuţia către bugetul asigurărilor de sănătate aferentă aceleiaşi perioade. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 140.000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 19.01.2005 la ora 8:30

  • Încheiere

    Având în vedere că pentru deliberare este necesar un timp mai îndelungat,instanţa amână pronunţarea pentru data de 21 ianuarie 2005.

  • Sedinta din data de 08.12.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    APĂRĂTORUL INTIMATEI S.C. FORCE GUIARD MOLDAVIA CA,,SRL IAŞI INVOCĂ LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE A INTIMATEI, NU A AVUT RAPORTURI DE MUNCĂ CU CONTESTATORII.SE ADMITE.SE VA FACE ADRESĂ LA INTIMATA DIN VATRA DORNEI SĂ TRIMITĂ STATELE DE PLATĂ, PENTRU 2003-2004, FOILE DE PREZENŢĂ ŞI CAIETUL ÎN CARE SE SEMNA PENTRU PRELE SUPLIMENTARE.

  • Sedinta din data de 24.11.2004 la ora 8:30

  • Amânat
  • Sedinta din data de 10.11.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Având în vedere că se impune conexarea dosarului nr.1367/C/2004 la prezentul dosar,motivat de faptul că au acelaşi obiect şi aceleaşi pârâte,instanţa dispune conexarea.

  • Sedinta din data de 30.06.2004 la ora 8:30

  • Încheiere

    În temeiul disp.art.35 din Legea nr.64/1995 instanţa suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării.

  • Sedinta din data de 16.06.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Instanţa dispune a se reveni cu adresă la Tribunalul Suceava pentru a ne comunica în ce stadiu se află procedura lichidării judiciare şi a falimentului pentru pârâta S* F**** G**** & M******* S** Suceava.

  • Sedinta din data de 02.06.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Instanţa dispune a se face adresă la Tribunalul Suceava-Secţia comercială şi de contencios administrativ pentru a ne comunica dacă pentru pârâta S* F**** G**** & M******* S** Suceava s-a deschis procedura reorganizării judiciare. Totodată dispune a se face adresă la Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava şi Tribunalul Iaşi pentru a ne comunica dacă pârâta S* F**** G**** & M******* S** Suceava are făcute cereri pentru schimbare de sediu sau de denumire firmă şi care dintre cele două societăţi pârâte au deschis punct de lucru la Botoşani.

  • Sedinta din data de 19.05.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    SE DEPUNE DE CĂTRE RECL. O ADRESĂ D E LA POLIŢIA MUN. BOTOŞANI,. SE VA CITA P'RÂTA DE LA ADRESA INDICATĂ DE REISTRUL COMERTULUI SUCEAVA ŞI I SE VA COMUNICA COPIA ACTIUNII RECL ŞI PRECIZĂRILE DE LA FILA 46 DS.

  • Sedinta din data de 05.05.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Faţă de excepţia ridicată de unitatea pârâtă şi actele depuse de aceasta la dosar,reclamantul arată că înţelege să cheme în judecată şi să se judece şi cu pârâta S* F**** G**** & M******* S** Suceava. Instanţa dispune a se cita pârâta cu denumirea de mai sus în calitate de pârâtă.

  • Sedinta din data de 21.04.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Reprezentantul pârâtei arată că unitatea cu care se judecă reclamantul este alta decât cea pe care o reprezintă,respectiv fără C.O. la sfârşit.,având cu totul alt sediu social şi număr de înregistrare la Registrul Comerţului. Instanţa pune în vedere reprezentantului pârâtei să facă dovada celor susţinute,pentru a se putea pronunţa cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

  • Sedinta din data de 07.04.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    APĂRĂTORUL PÂRÂTEI, SOLICITĂ UN TERMEN DE JUDECATĂ PENTRU A STUDIA.

  • Sedinta din data de 24.03.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Instanţa aduce la cunoştinţă reclamantului că unitatea pârâtă a solicitat în scris acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător. Instanţa pune în vedere reclamantului să-şi precizeze acţiunea,pe fiecare punct în parte,cu sumele pe care le solicită şi cu motivarea în drept a acestor solicitări,în dublu exemplar,pentru a fi comunicate şi pârâtei. Reclamantul solicită un termen în acest sens. Instanţa admite cererea.

Flux dosar


Actualizare GRPD