A***** G*******
ContestatorS* S**** S*
IntimatS********* L**** A* S**********
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul AMARIEI GHEORGHE în contradictoriu cu S.C."STIPO" S.A. Dorohoi. Admite excepţia tardivităţii contestării deciziei de concediere nr., 387 din 2 octombrie 2003. Admite excepţia nulităţii parţiale a clauzei prevăzută în art. 20 din Contractul Colectiv de Muncă pe unitate 2003. Constată nulă absolut teza finală a alin. (1) din acest act şi anume: - " de aceste drepturi nu beneficiază salariaţii concediaţi în perioada de administrare specială." Obligă pârâta S.C. "STIPO" S.A. Dorohoi să plătească reclamantului o compensaţie reprezentând echivalentul a trei (3) salarii medii brute pe societate la data concedierii. Respinge ca nefondat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Sindicatul Liber al Sticlarilor Dorohoi, privind restituirea cotizaţiei sindicale. Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată la S.C."STIPO" S.A. faţă de I.T.M. Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 mai 2004. RED. CIOBANU FILOTIA.
În instanţă se prezintă consilier-juridic Vizitiu, care arată că este împuternicită doar pentru a depune la dosar copia extras a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi la nivel de unitate, întrucât consilierul juridic al unităţii este plecat la Bucureşti. Totodată, în instanţă se prezintă secretar Poteucă Ilie, pentru Sindicatul Liber al Sticlarilor Dorohoi, care arată că preşedintele sindicatului este plecat, de asemenea, la Bucureşti, fiind în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de astăzi. Nemaifiind alte cereri de formnulat sau probe se administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi trece la soluţionarea acesteia. La deliberare, instanţa constată că, în finalul întâmpinării formulată de către S.C."STIPO" S.A. Dorohoi, aceasta a solicitat chemarea în garanţie a Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, astfel încât consideră necesară repunerea cauzei pe rol pentru a se îndeplini procedura de citare cu chematul în garanţie.
Instanţa pune în vedere, sub sancţiunea amenzii, reprezentantei pârâtei SC"STIPO" SA Dorohoi, judeţul Botoşani să depună la dosar copii extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, precum şi la nivel de ramură, privind plăţile compensatorii. Prezent în instanţă, reclamantul semnează cererea de chemare în judecată. Pentru ca pârâta SC"STIPO" SA Dorohoi, judeţul Botoşani să depună copii extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, precum şi la nivel de ramură, privinbd plăţile compensatorii, instana acordă un nou termen de judecată.
Se amână judecarea cauzei, la cererea reprezentantei pârâtei SC "STIPO" SA Dorohoi, jud.Botoşani, pentru studiul răspunsului la întâmpinare şi al precizărilor reclamantului cu privire la acţiune, urmând să depună la dosar punctul de vedere cu privire la acestea şi concluzii scrise. Pune în vedere reprezentantei pârâtei SC "STIPO" SA Dorohoi, jud.Botoşani să depună la dosar copii extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, precum şi la nivel de ramură, privind plăţile compensatorii.
Se vor comunica reclamantului duplicatele întâmpinărilor şi ale înscrisurilor anexate la acestea. De asemenea, se va face adresă reclamantului să se prezinte în instanţă pentru a semna acţiunea, sub sancţiunea nulităţii actului procesual respectiv.