A************ F******* I******** - C*******
ReclamantA******** O****** M**** G****
PârâtDosar nr. 15475/2004 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI . SENTINŢA CIVILA NR.8532 Şedinţa publică de la 13 Septembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE- LARISA DRAGOMIR GREFIER-MARIA GAMAN Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A************ F******* I******** - C******* şi pe pârât A******** O****** M**** G****, având ca obiect PRETENŢII La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezinta reclamanta reprezentata prin consilier juridic, , Tudor Adina cu delegaţia la dosarul cauzei, lipsind pârâta. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţa,dupa care, Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei dovada indeplinirii procedurii de citare cu pârâta, prin Mica Publicitate şi chitanţe in original şi arata ca nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat. Instanţa constata cauza in stare de judecata şi acorda cuvântul pe fond. Reclamanta prin reprezentant solicita admiterea cererii aşa cum a fost formulata. INSTANŢA Prin cererea înregistrată la această instanţă la 30.08.2004, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a chemat în judecată pârâta A******** O****** M**** G****, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.888.764 lei reprezentând majorări de întârziere la sumele reprezentând chirie câştigate prin sentinţa civilă 17393/20.12.2002 a Tribunalului Bucureşti secţia a VI-a Comercială. În motivarea cererii, aceasta arată că potrivit ordinului de repartiţie nr.13/29.01.1999 între PMB-DAFI, al cărui succesor în drepturi este CGMB-AFI şi pârâtă s-a încheiat contractul de închiriere nr.10/19.02.1999, în temeiul căruia a deţinut spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din Ansamblul bulevardul Unirii- Piaţa Alba Iulia, bloc J2 mezanin şi subsol, sectorul 3 Bucureşti, pe care îl folosea ca sediu asociaţie. Prin sentinţa civilă 17393/20.12.2002 a Tribunalului Bucureşti secţia VI comercială, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea reclamantei CGMB- AFI în contradictoriu cu A******** O****** M**** G****, obligând-o pe aceasta la plata sumei de 1.346.120 lei reprezentând chirie, TVA aferente lunii octombrie 2000 şi majorări de întârziere calculate până la 30.11.2001. Pentru că sentinţa mai sus menţionată nu a fost pusă în executare , la aceste sume s-au calculat majorări de întârziere şi penalizări. În drept îşi întemeiază acţiunea pe art.112-114 CPC, art. 1073 C.civ. Au fost depuse în copie următoarele acte : sentinţa civilă nr. 17393/20.12.2002, adresa nr. 8565/17.04.2004, extras de cont. Faţă de actele existente, instanţe reţine următoarele: Prin sentinţa civilă 17393/20.12.2002 a Tribunalului Bucureşti secţia VI comercială, pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 1.346.120 lei chirie. Sentinţa nu a fost pusă în executare şi la aceste sume s-au calculat majorări de întârziere şi penalizări. Conform art.1073 C.civ. :”creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Între părţile prezentei cauze s-a încheiat contractul de închiriere nr. 10 având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă. Conform clauzelor contractuale stipulate, în caz de neplată, pârâta este obligată la plata majorărilor de întârziere. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.346.120 lei chirie, sumă care nu a fost achitată de bună-voie şi nici nu a fost pusă în executare de executorii judecătoreşti, astfel încât, la aceste sume, instanţa urmează sa constate că pârâta mai datorează reclamantei, suma de 1.888.764 reprezentând majorări de întârziere , obligând-o la plata acesteia, ca urmare a admiterii acţiunii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite acţiunea reclamantei ADMINISTRŢIA FONDULUI IMOBILIAR- cu sediul in Bucureşti, bd.Regina Elisabeta nr.16, sector 3 împotriva pârâtei A******** O****** M**** G**** cu sediul in Bucureşti,Calea Dorobanţilor nr.124, sector 1. Obligă pârâta la 1.888.764 lei reprezentând majorări întârziere la sumele reprezentând chirie câştigate prin sentinţa civilă 17393/20.12.2002 a TMB. Cu recurs. Dată în şedinţă publică, astăzi 13.09.05. PREŞEDINTE, GREFIER, red.LD/dact.M.G. 17 Octombrie 2005/18.10.2005.