S**** C**** P****
PetentS**** C**********
PetentS**** C**** P****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei , formulată de petentul S**** C**** P****, fiul lui Natural şi Ana, născut la data de 14.04.1970,domiciliat în com. Ghindari, nr. 175, jud. Mureş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, C.N.P. 1700414323941. Obligă pe condamnat să plătească 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu ce va fi plătit acestuia din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru parchet şi de la comunicare pentru condamnat.
Se revine cu adresă către Primăria com. Ghindari, jud. Mureş, în sensul de a ne înainta referatul întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului S**** C**********.. Se citează petentul S**** C********** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 20 mai 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petentului , prin care solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia, respectiv în comuna Ghindari, str. Inului, nr. 150, jud. Mureş. Se emite adresă către Primăria com. Ghindari, jud. Mureş, în sensul de a ne înainta referatul întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului S**** C**********. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă pentru a ne comunica din dosarul personal al petentului copie de pe mandatul de executare nr. 122/1999, emis de Tribunalul Sibiu, în baza sentinţei penale nr. 70/1999, pronunţată în dosarul nr. 6621/1998 şi totodată, să se comunice dacă petentul a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul S**** C********** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 29 aprilie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Aprilie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Se citează petentul S**** C********** la Penitenciarul Poarta Albă, cu dispoziţie de transfer şi cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 08 Aprilie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Martie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.