C***** G********** P******
ReclamantG**** L*******
PârâtAdmite acţiunea în pretenţii băneşti. Obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 5.323.396 lei.
Se repune cauza pe rol pentru ca reclamantul să facă dovada faptului că, în perioada acordării sporului de confidenţialitate, a avut obligaţii financiare neachitate la scadenţe.
Se amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea ambelor părţi să ia cunoştinţă de conţinutul completării la acţiune, respectiv al întâmpinării, urmând să-şi precizeze în scris punctul de vedere cu privire la acestea. Se va face adresă reclamantului să trimită reprezentant în instanţă, întrucât, în speţă, există conflict de interese între părţi.