S* E*** 2*** S**
Recurent ContestatorD******* R******** V***** I*************
IntimatB************* D******
IntimatDECIZIA NR. 10 R/20.01.2005. ADMIRE RECURSUL DECLARAT DE CONTESTATOAREA S.C.,,EURO 2000,,SRL DOROHOI, ÎMPOTRIVA S.C. NR. 156/2004 A JUDECĂTORIEI BOTOŞANI. MODIFICĂ ÎN PARTE SENTINŢA RECURATĂ ÎN SENSUL CĂ ADMITE CONTESTAŢIA LA EXECUTARE MENŢINÂND ACTELE DE EXECUTARE NUMAI ÎN CE PRIVEŞTE SUMA DE 349.964.035 LEI DIN TITLUL EXECUTOR( P.V. CONTROL DIN 6.12.2002) RESPINS T.V.A., URMÂND CA PENTRU RESTUL DEBITULUI CONSTATAT PRIN ACELAŞI ACT DE CONTROL REPR. 274.350.020 LEI DOBÂNZI ŞI 26.247.303 LEI PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE CALCULATE POTRIVIT ACELUAŞI TITLU, ACESTEA SĂ FIE STABILITE ÎN RAPORT DE CELE MENŢIONATE PRIN S.C. NR. 712/2003 A TRIB. BTŞ.-SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV RĂMASĂ IREVOCABILĂ PRIN DEC. CIV. 426/2004 A CURŢII DE APEL SUCEAVA. IREVOCABILĂ. RED. CS.
Suspendă judecata cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 Cod proc.civ. .Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 9 septembrie 2004.
Pentru lipsa răspunsului la recizările formulate de recurentă se va reveni cu adresă la intimaţi
Consilier-juridic Chiorescu Carmen depune la dosar chitanţa nr. 4134 CCM din 28.05.2004 în sumă de 855.000 lei taxă timbru şi precizări la motivele de recurs. Se dispune a se trimite intimatelor câte un ex. de pe aceste precizări pentru cunoştinţă.
Consilier-juridic Chiorescu C. solicită amânarea cauzei pentru achitarea taxei de timbru în sumă de 855.000 lei.