C************* I* M****
ContestatorC*** J******** D* P*****
IntimatAdmite contestaţia împotriva Deciziei de pensionare nr.105922 din 5.03.2004. Modifică decizia menţionată cu privire la stagiul de cotizare realizat şi la punctajul mediu anual în sensul că obligă intimata să refacă calculul pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare realizat de 26 de ani, 8 luni şi 24 de zile în loc de 24 de ani, 8 luni şi 24 de zile - respectiv a anilor 1964 şi 1965 ca timp util în agicultură - precum şi cu luarea în considerare a sporurilor de noapte, a sporurilor de vechime şi pentru orele suplimentare, aşa cum sunt menţionate în documentul cumulativ de la filele 35 - 40 dosar, pentru perioada 1 ianuarie 1980 - 1 iunie 1997. Obligă intimata să plătească contestatoarei diferenţa de pensie rezultată în urma refacerii calculului conform prezentei sentinţe, diferenţă ce va fi plătită începând cu 7.01.2004 şi până la punerea efectivă în executare a hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Instanţa admite cererea formulată de către contestatoare prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se interesa şi a depune la dosar adresa exactă unde îşi are sediul Regionala CFR Timişoara, pentru a se cere relaţii pe cale oficială cu privire la sporurile de care a beneficiat în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în localitatea Ioani Sfelt - gara Ionel. De asemenea, instanţa amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea contestatoarei să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de către intimată şi să formuleze precizări scrise privind eventualele erori. Pune în vedere contestatoarei să depună la dosar originalul fişei depusă în copie la fila 8, pentru a fi comunicat intimatei.
Instanţa consideră necesară acordarea unui nou termen de judecată pentru ca intimata să depună la dosar modul de calcul al punctajului mediu anual stabilit pentru contestatoare şi a se analiza, de către personalul compartimentului Stabiliri Pensii, fişa cuprinzând datele înscrise în carnetul de pensii privind activitatea desfăşurată de către petentă la CAP Gorbăneşti, jud.Botoşani, depusă la fila 8 dosar.
Intimata a solicitat un termen pentru a face verificări la Compartimentul stabilire pensii.
Instanţa consideră necesară amânarea judecării cauzei pentru a se trimite adresă Spitalului Judeţean „MAVROMATI” Botoşani să comunice dacă, pe perioada angajării la această unitate, contestatoarea a beneficiat de salarii mai mari decât cele înscrise în carnetul de muncă, respectiv să menţioneze cuantumul şi componenţa acestor salarii. Reprezentanta intimatei depune la dosar precizări referitor la acordarea sporului de vechime potrivit dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.19/2000.
Instanţa amână judecarea cauzei pentru a se face adresă contestatoarei să depună la dosar adeverinţă cu privire la salariile încasate peste cuantumul celor trecute în carnetul de muncă, aşa cum a precizat la termenul anterior.
Pentru a da posibilitatea contestatoarei să studieze întâmpinarea formulată de către intimată şi înscrisurile anexă la aceasta şi pentru a răspunde în scris, instanţa acordă un nu termen de judecată în acest sens. Pune în vedere contestatoarei să depună la dosar o adeverinţă eliberată de către Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani, în cuprinsul căreia să fie evidenţiate toate salariile pe care susţine că le-a avut peste cele trecute în carnetul de muncă.