G**** C*********
PetentS-a făcut referatul cauzei, după care, instanţa constată că s-a depus la dosar adresa nr.3035 din 22.04.2004, eliberată de Primăria comunei Veresti din care rezultă că petentul nu mai locuieste pe raza comunei cu întreaga familie de peste patru ani, familia având reşedinţa în comuna Pătrăuţi, jud.Suceava . Petentul, având personal cuvântul, nu insistă în efectuarea anchetei la fostul său domiciliu din satul Corocăiesti, com.Vereşti, jud.Suceava, arătând că atât casa cât şi terenul din această comună a fost vândut de un unchi al său, el dorind doar să rezolve această problemă. Solicită ca ancheta socială să fie efectuată la domiciliul concubinei sale, la numita Vlaicu Ionela, care locuieste împreună cu copilul rezultat din concubinaj la tatăl său, Vlaicu Ion, în comuna Bodesti, jud.Neamţ. Avocat Ursache Cornelia, pentru petent, solicită amânarea cauzei şi efectuarea unei adrese către Consiliul Local Bodesti, jud.Neamţ pentru efectuarea anchetei sociale dispuse la domiciliul concubinei petentului, Vlaicu Ionela, din com. Bodesti, jud.Neamţ . Reprezentanta Parchetului nu se opune amânării cauzei şi revenirii cu adresă pentru întocmirea anchetei sociale . Se va face adresă catre Consiliul Local Bodesti, jud.Neamţ, pentru efectuarea anchetei sociale dispuse în cauza