S********* D* I********* F********* '* M******** S*
ReclamantS* F**** S*
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 50.000.000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Instanţa acordă cuvântul la fond, reprezentantul societăţii reclamante solicită admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentantul societăţii pârâte solicită respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi nefondată, solicitând amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
Având în vedere adresele trimise la instanţă de reprezentanţii părţilor, prin care solcită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că sunt în concediul legal de odihnă, instanţa admite cererea şi acordă termen la 3 septembrie 2004.
respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Fixează termen pentru judecata pe fond la 9 iulie 2004 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Reprezentantul reclamantei depune răspuns la întâmpinarea societăţii pârâte, invocă excepţia de neconstituţionalitate a disp.art.47/1 din legea 137/2002, şi cerere privind suspendarea judecării cauzei conform alin.5 al art.23 din Leg.47/1992,înmânând un exemplar şi reprezentantei pârâtei,aceasta solicitând termen pentru luare la cunoştinţă.Instanţa, faţă de cererea de neconstituţionalitate, şi faţă de cererea de suspendare se va pronunţa la termenul viitor.
Reprezentantul societăţii pârâte, depune actele ce au fost ataşate la întâmpinare, aşa cum au fost solicitate la termenul de judecată anterior, comunicându-le reprezentantului societăţii reclamante. Reprezentantul societăţii reclamante depune înscrisuri la dosar, înmânând şi părţii adverse câte un exemplar de pe acestea, solicită instanţei să se pronunţe cu privire la capătul de cerere din acţiune, privind suspendarea hotărârii AGA, nr. 3 din 9 mai 2004, şi solicită un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor primite de la societatea pârâtă. Instanţa respinge cererea de suspendare a hotărârii AGA, formulată de reprezentantul societăţii reclamante.
Reprezentantul societăţii reclamante arată că a primit numai întâmpinarea,nu şi înscrisurile de care se face vorbire în dosar.Apărătorul societăţii pârâte se obligă a comunica reclamantei un exemplar de pe actele ce au fost ataşate la întâmpinare,într-un termen cât mai scurt.
Se amînă pentru a se comunica copie de pe întâmpinarea pârâtei reclamantului
Având în vedere cererile de amânare trimise la instanţă de părţi, prin care solicită termen pentru apărare, instanţa acordă termen.Societatea reclamantă a ataşat la cererea de amânare şi timbru judiciar în valoare de 3.000 lei,taxă timbru 342.000 lei conform ordinului de plată.