Dosar 1911/40/2004 din 19.04.2004

ASIG SOCIALE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1911/40/2004
Data dosar:
19.04.2004
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
ASIG SOCIALE
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.09.2004 la ora 8:30

  • Soluţionare

    Admite acţiunea în sesizare fromulată de reclamanta Lăzăruc LUminiţa în contradictoriu cu pârâta A**** M******.Dispune rezilierea contractului de asigurare socială nr.3561 din 19 noiembrie 2002 încheiat de părţi.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2004.

  • Sedinta din data de 15.07.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Având în vedere că adresa trimisă pârâtei la termenul anterior de judecată a fost restituită cu menţiunea „Lipsă domiciliu. Expirat termen de păstrare”, instanţa amână judecarea cauzei pentru a se trimite pârâtei o nouă adresă.

  • Sedinta din data de 17.06.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Având în vedere că adresa trimisă pârâtei la termenul anterior a fost restituită cu menţiunea „destinatar necunoscut”, instanţa amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu aceasta.

  • Sedinta din data de 20.05.2004 la ora 8:30

  • Amânat

    Instanţa amână judecarea cauzei pentru a se face adresă pârâtei să depună la dosar întâmpinarea obligatorie, conform art.118 Cod procedură civilă, respectiv să precizeze dacă este sau nu de acord cu admiterea acţiunii şi care sunt motivele.

Flux dosar


Actualizare GRPD