D********* M* S*** T***
InculpatC****** G* M****
InculpatB**** V* G*******
InculpatD****** I* G*******
InculpatB**** I* I***
InculpatRespinge cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi excepţia necompetenţei materiale invocate de către inculpatul Drăgulescu Stan Tutu, ca neîntemeiate. Condamnă pe inculpatul Drăgulescu Stan Tutu, fiul lui Marin şi Ioana, născut la data de 03.07.1937 în comuna Lunca Corbului, jud. Argeş, domiciliat în Piteşti, cartier Trivale, str. Libertăţii nr.2, bl.11, sc.F, ap.2, jud. Argeş, CNP – *********4992, la pedeapsa de: - 2 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp. În temeiul art. 86 ind. 5 Cp anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, aplicată prin Sp 2559/22.11.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin Dp 69/R/09.02.2006 a Curţii de Apel Piteşti. În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 86 ind. 1 Cp dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 86 ind. 2 Cp fixează termen de încercare de 5 ani şi 8 luni. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a-d Cp, iar cu privire la cea prev. de lit. a, se va prezenta în ultima zi de marţi a fiecărei luni, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cp. Condamnă pe inculpata Crâşmac Maria, fiica lui Gheorghe şi Ioana, născută la data de 11.10.1954 în comuna Negraşi, jud. Argeş, domiciliată în Piteşti, str. Trivale, bl. P5, sc.A, ap.11, jud. Argeş, CNP – *********4963, la pedeapsa de: - 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp. În temeiul art. 86 ind. 5 Cp anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, aplicată prin Sp 2559/22.11.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin Dp 69/R/09.02.2006 a Curţii de Apel Piteşti. În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 86 ind. 1 Cp dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 86 ind. 2 Cp fixează termen de încercare de 5 ani şi 6 luni. Instituie în sarcina inculpatei măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a-d Cp, iar cu privire la cea prev. de lit. a, se va prezenta în ultima zi de marţi a fiecărei luni, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 86 ind. 4 Cp. Condamnă pe inculpatul Badea Gheorghe, fiul lui Vasile şi Vasilica, născut la data de 24.07.1952 în comuna Călineşti, jud. Argeş, domiciliat în Piteşti, str. Livezilor, bl. 11, sc.A, ap.18, jud. Argeş, cu reşedinţa în Piteşti, str. Câmpineanu-Garoafelor, bl. N1, tronson B, sc.B, ap.2, jud. Argeş, CNP – *********4963, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp. În temeiul art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 82 Cp fixează termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp. Condamnă pe inculpaţii: -Barbu Ilie, fiul lui Ion şi Floarea, născut la data de 08.09.1953 în comuna Albota, jud. Argeş, domiciliat în Piteşti, str. Aleea Andrei Mureşan, bl. B17, sc.A, ap.19, jud. Argeş, CNP - *********4969 şi -Derioiu Gabriela, fiica lui Ion şi Maria, născută la data de 24.01.1966 în Piteşti, domiciliată în Piteşti, bd. N.Bălcescu, bl. M5b, sc.C, ap.6, jud. Argeş, CNP – *********4970, la câte o pedeapsă de: - 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. c din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit. b Cp. În temeiul art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, iar în temeiul art. 82 Cp fixează termene de încercare de câte 3 ani şi 10 luni. Atrage atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 83 Cp. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit. d Cpp achită pe inculpaţii Drăgulescu Stan Tutu, Crâşmac Maria, Badea Gheorghe, Derioiu Gabriela şi Barbu Ilie, pentru infr. prev. de art. 323 al. 1 şi 2 Cp cu referire la art. 17 lit. b din Legea 78/2000. În temeiul art. 14 Cpp rap. la art. 346 Cpp şi art. 998 C civ. respinge acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC BANC POST SA - Sucursala Argeş, cu sediul în Piteşti, zona centru, bl. E3a, tronson F, jud. Argeş. În temeiul art. 30 din Legea 78/2000 dispune publicarea hotărârii definitive intr-un ziar local de mare tiraj. Dispune trimiterea unei copii legalizate a hotărârii definitive la Oficiul Registrului Comerţului, pentru a se face menţiunile corespunzătoare, conform art. 21 lit. g din Legea 26/1990. În temeiul art. 191 Cpp obligă pe cei 5 inculpaţi la câte 4.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care câte 4.000 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi, părţile responsabile civilmente SC CONSING ALIMENT SRL, SC TRANS JUNIMEA SRL, SC TRANS ALIMENT SRL, respectiv de la comunicare pentru partea civilă BANC POST SA –Sucursala Argeş şi părţile responsabile civilmente SC LUXOR TRADING SRL, SC MADICROM SRL prin SC PROSOLVENTA PLUS SRL. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2006.
Amână pronunţarea la 06.11.2006.
Amana pronuntarea la 30.10.2006
Admite ca întemeiate solicitările apărătorilor inculpaţilor de acordarea unui nou termen de judecată datorită protestului avocaţilor. Se citează partea responsabilă civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL PRIN DUMITRANA LAURENTIU prin agentul precedural al instanţei şi martora Neguţ Adriana telefonic la SC BancPost SA Argeş. Amână judecarea cauzei la 23.10.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se citează partea responsabilă civilmente SC Madicrom, prin agent procedural şi martora Neguţ Adriana telefonic la SC Banc Post. Amână judecarea cauzei la 09.10.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se citează martora inculpatei Crâşmac Maria, respectiv Neguţ Adrana la SC Banc Post SA şi partea resposabilă civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL PRIN DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 09.10.2006. Cu apel odată cu fondul.
Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba cu expertiza contabilă solicitată, din motivele arătate in considerentele incheierii. Admite ca utilă soluţionării cauzei proba testimonială cu martori în circumstanţiere solicitată de apărătorii inculpaţilor Crâşmac Maria şi Dragulescu Stan Tutu, se citează martora Neguţ Adriana la sediul SC BancPost SA – suc. Argeş şi pune în vedere inculpatului Drăgulescu Stan Tutu să aducă martorul, aşa cum s-a obligat. Se citează partea responsabilă civilmente MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 04.09.2006. Cu apel odată cu fondul.
Acorda termen de principiu în vederea soluţionării cererii de recuzare, termen pentru care se va cita SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU. Amână judecarea cauzei la 03.07.2006. Cu apel odată cu fondul.
Admite ca utile si concludente solutionarii cauzei probele cu inscrisuri solicitate de aparatorii inculpatilor si proba testimoniala cu martori in circumstantiere solicitata de aparatoarea inculpatilor Dragulescu Stan Tutu si Crasmac Maria si pune in vedere acesteia sa depuna numele martorilor, asa cum s-a obligat. Pune in vedere aparatorilor inculpatilor sa depuna inscrisurile solicitate ca probe. Proroga discutarea admisibilitatii probei cu expertiza contabila dupa ce aparatorii inculpatilor care au cerut aceasta expertiza vor depune in scris obiectivele. Se citeaza partea responsabila civilmente SC Madicrom SRL prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 12.06.2006. Cu apel odata cu fondul.
Admite ca intemeiata cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului Dragulescu Stan Tutu, av. I. Tufeanu. Se vor citeaza martoriii Grigore Gabriela si Grigore Gheorghe la domiciliul lor si martora Minulescu Cornelia la sediul SC Banc Post SA – Sucursala Arges. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural. Pune in vedere martorului Tatarascu Dumitru sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a fi audiat. Amână judecarea cauzei la 15.05.2006. Cu apel odata cu fondul.
Se emit mandate de aducere cu insotitor pe numele martorilor Tatarascu Dumitru, Grigore Gabriela si Grigore Gheorghe, potrivit disp. Art. 183 Cpp. Se emite adresa catre postul de politie al com. Galateni pentru a aduce la indeplinire mandatul de aducere pe numele martorului Tatarascu Dumitru. Se emite adresa catre Politia Municipiului Pitesti, in atentia d-nului Comandant Lutu Vasile, pentru a aduce la indeplinire mandatul de aducere emis pe numele martorilor Grigore Gabriela si Grigore Gheorghe, cu mentiunea ca s-au emis la mai multe termen mandate de de aducere pe numele acestor martori, insa persoanele resposabile cu executarea lor nu au adus la indeplinire respectivele mandate de aducere. Se citeaza martora Minulescu Cornelia la sediul SC Banc Post SA – Sucursala Arges. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la 17.04.2006. Cu apel odata cu fondul.
Admite ca intemeiata cererea de amanare formulata de av. I. Tufeanu si acorda un nou ter,men de judecata in vederea audierii martorilor. Pune in vedere martorilor prezenti sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a fi audiati si aparatorilor inculpatilor sa aduca la cunostinta termenul urmator martorei Minulescu Cornelia. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural si martorul Tatarascu Dumitru cu mandat de aducere, potrivit disp art. 183 Cpp, urmad a se emite adresa catre Postul de Postul de politie al comunei Galateni pentru a aduce la indeplinire mandatul de aducere. Se concepteaza partea vatamata SC Banc Post SA in calitate de parte civila. Amână judecarea cauzei la 27.03.2006. Cu apel odata cu fondul.
Se citeaza martorii Grigore Gabriela, Grigore Gheorghe, Tatarascu Dumitru cu mandat de aducere cu insotitor si se emit adrese catre Politia Pitesti si com. Galateni pentru a aduce la indeplinire mandatele de aducere, sub rezerva amendarii celor care se ocupa cu indeplinirea acestora, intrucat au mai fost emise mandate de aducere pe numele martorilor si nu s-a procedat la indeplinirea lor. Se citeaza martora Minulescu Cornelia la sediul Banc Post SA – sucursala Arges si partea responsabila civilmente MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL - DUMITRANA LAURENTIU prin agent procedural. Pune in vedere inculpatei Derioiu Gabriela sa ia legatura cu Dumitrana Laurentiu pentru a se prezenta in fata instantei la urmatorul termen de judecata si pentru a lua termenul in cunostinta. Amână judecarea cauzei la 06.03.2006. Cu apel odata cu fondul.
Se citeaza SC Madicrom SRL prin SC Pro Solventa Plus SRL la adresa indicata de ionculpata Derioiu Gabriela. Se citeaza martorii cu mandat de aducere, potrivit dsisp. Art. 183 Cpp si se emit adrese catre sectiile de politie in a caror raza teritoriala locuiesc martorii, pentru a aduce la indeplinire mandatele de aducere, cu mentiunea ca au mai fost emise astfel de adrese la termenul anterior si nu au fost indeplinite mandatele si cu mentiunea de a se indica numele persoanelor care se ocupa cu indeplinirea mandatelor. Se citeaza si concepteaza partea vatamata SC Bancpost SA in calitate de parte civila. Amână judecarea cauzei la 13.02.2006. Cu apel odata cu fondul.
Se citeaza martorii lipsa cu mandat de aducere cu institor. Se emite adresa catre Politia Pitesti pentru proceda efectiv la executarea mandatelor emise pentru martorii Grigore. Se citeaza si ceilalti martori din rechizitoriu, respectiv Minulescu Cornelia, Manolache Gheorghe Doru, Dobrinescu Emanoil Marius, Dobrinescu Andreea Madalina. Se pune in vedere dl. av. Danciu A. sa depuna la dosarul cauzei imputernicire avocatiala. Se reia procedura de citare cu partea responsabilă civilmente SC Madicrom SRL Prin SC Pro Solventa Plus SRL. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2005
Se citeaza urmatorii trei martori din acte, respectiv Grigore Gabriela, Grigore Gheorghe si Tatarascu Dumitru. Se citeaza prin agent procedural partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL PRIN DUMITRANA LAURENTIU. Pune in vedere aparatorilor inculpatilor sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a putea fi audiati martorii din acte. Amână judecarea cauzei la 05.12.2005. Cu apel odata cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2005
Se emite adresa catre Baroul Arges pentru desemnarea din oficiu a unui aparator pentru inculpatii Badea Gheorghe si Barbu Ilie, potrivit disp. Art. 171 alin.4 ind.1 Cpp. Se emite adresa catre Baroul Arges, in atentia d-lui Decan Zarnescu Nicolae in sensul celor mentionate in considerentele incheierii. Se citeaza prin agent procedural partea responsabilă civilmente SC MADICROM SRL PRIN SC PRO SOLVENTA PLUS SRL PRIN DUMITRANA LAURENTIU. Pune in vedere martorilor prezenti sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a fi audiati. Amână judecarea cauzei la 14.11.2005.
Se citeaza partea responsabila civilmente SC Madicrom SRL - prin SC Prosolventa Plus SRL prin Dumitrache Laurentiu prin agent procedural. Admite cererea de amanare formulata de inculpatul Barbu Ilie. Pune in vedere inculpatei Derioiu Gabriela sa se prezinte la urmatorul termen de judecata cu sotul si parintii sai, martori in dosar. Pune in vedere martorei prezente sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a fi audiata. Amână judecarea cauzei la 31.10.2005. Cu apel odata cu fondul.
Se citeaza urmatorii patru martori din rechizitoriu respectiv ,Dinca Maria,Derioiu Madalin Nicolae, Dumitru Maria, si Dumitru Ioana. Se citeaza partea responsabila civilmente Sc Madicrom SRL prin SC Pro Solventa Plus SRL.. Trece cauza la completul 1 ,Luni Sala 4. Amână judecarea cauzei la 17.10.2005 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2005
Se citeaza partea responsabila civilmente S.C. Madicrom S.R.L. – S.C. Pro Solventa Plus S.R.L. prin agent procedural. Admite cererea formulata de catre aparatorul inculpatului Dragulescu Stan Tutu. Pune in vedere martorilor Barbu Zina, Romascanu Iulica si Olaru Elena sa se prezinte fara a fi citate la termenul de judecata urmator. Se citeaza martora Negut Adriana. Amana judecarea cauzei la data de 20.09.2005. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2005
Acorda un nou termen de judecata intrucit aparatorul inculpatului Badea Gheorghe se afla in imposibilitatea prezentarii. In baza art.198 c.p.p.se amendeaza aparatorul inculpatului Barbu Ilie, avocat Radu Cataniciu cu suma de 2.000.000 lei. Pune in vedere martorilor sa se prezinte necitati, in vederea audierii. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 06.09.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iulie 2005
Admite cererea formulata in scris de aparatorul inculpatului Dragulescu Stan Tutu, avocat I.Tufeanu si acorda un nou termen de judecata pentru imposibilitatea prezentarii acestuia. In baza art.171 alin.4 c.p.p.constata ca aparatorul inculpatei Crismac Maria lipseste in mod nejustificat. Pune in vedere martorilor sa se prezinte necitati, in vederea audierii. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 05.07.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2005
Se citaeaza martorii Romascanu Iulica, Barbu Zina, Olaru Elena, Negut Adriana. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 14.06.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2005
Admite cererea formulata in scris de aparatorul inculpatului Dragulescu Stan Tutu. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. C u drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 31.05.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2005
Acorda un nou termen de judecata, in vederea audierii inculpatului Barbu Ilie. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 10.05.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2005
Admite cererea formulata in scris de aparatorul inculpatului Dragulescu Stan Tutu, avocat I.Tufeanu. Pune in vedere inculpatului Barbu Ilie sa faca dovada imposiubilitatii prezentarii la termenul anterior. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 19.04.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2005
Admite cererea formulata de catre inculpatul Barbu Ilie si aparatorul acestuia, avocat R.Cataniciu. Pune in vedere inculpatului Barbu Ilie si aparatorului acestuia sa face dovada imposibilitatii prezentarii. Se citeaza partea responsabile civilmente SC MADICROM PRIN PRO SOLVENTA PLUS SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 29.03.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Martie 2005
Acorda un nou termen de judecata, in vederea audierii celorlali inculpati. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICRIM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 01.03.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2005
In baza art.198 alin.2 c.p.p.dispune amendarea aparatoruluii inculpatei Derioiu Gabriela av.A.Truica, cu suma de 2.000.000 lei. Disppune comunicarea prezentei incheieri av.A.Truica. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu drept de apel, odata cu fondul. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 08.02.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2005
Acorda un nou termen de judecata pentru imposibilitatea prezentarii aparatorului inculpatei Derioiu Gabriela. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 18.01.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Decembrie 2004
Acorda un nou termen de judecata, in vederea audierii celorlalti inculpati. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL, prin agentul procedural al instantei. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 21.12.2004.- Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2004
Acorda un nou termen de judecata, in vederea audieiri celorlalti inculpati. In baza art.199 c.p.p.admite cererea petentei- avocat A.Truica , pe care o scuteste de plata amenzii judiciare aplicate in data de 26.10.2004, in suma de 2.500.000 lei. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL, prin agentul procedural al instrantei. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 14.12.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2004
In baza art.l98 alin.2 c.p.p.dispune amendarea aparatorului inculpatei Derioiu Gabriela, avocat A.Truica , cu suma de 2.500.000 lei. Dispune comunicarea prezentei incheieri av.A.Truica. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL prin agentul procedural al instantei. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 09.11.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2004
Admite cererea formulata in scris de catre inculpatul Barbu Ilie si acorda un nou termen de judecata pentru imposibilitatea preztentarii acestuia. Ia act ca este primul termen de judecata la care av.I.Tufeanu, R.Perianu, R.Cataniciu lipsesc in mod nejustificat. Se citeaza partea responsabila civilmente SC MADICROM SRL prin agentul procedura al instantei. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 26.10.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2004
Ia act ca este primul termen de judecata la care aparatorii inculpatilor Crismac maria, Badea V.Gheorghe si Barbu Ilie lipsesc in mod nejustificat, potrivit disp.art.171 alin.5 c.p.p. Pune in vedere inculpatilor sa ia legatura cu aparatorii alesi, iar la termenul urmator sa fie asistati de acestia. Dispune ca BANC POST SA sa fie conceptata in calitate de parte civila. Cu apel, odata cu fondul. Amână judecarea cauzei la 12.10.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2004