Dosar 2543/109/2004 din 04.05.2004

art 183 c.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2543/109/2004
Data dosar:
04.05.2004
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
art 183 c.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2004 la ora 10:00

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul P***** R***, fiul lui Ion şi Maria , născut la data de 01.09.1970, în com. Hârseşti, jud. Argeş, domiciliat în comuna Hârseşti, jud. Argeş, C.N.P. *********1890, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 402 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3390/19.12.1996 a Judecătoriei Piteşti şi în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a lll-a Cod penal contopeşte acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare . Pedeapsa se va executa prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 57 şi 71 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 88 din Codul penal deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv începând cu 27.08.2003 şi până la 29.08.2003 inclusiv. Obligă pe inculpat la 200.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V********* B****, domiciliat în comuna Teiu, jud. Argeş. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.Obligă pe inculpat la 12.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400.000 lei onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel .

  • Sedinta din data de 14.10.2004 la ora 10:00

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Amânat

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21 Octombrie 2004. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 Octombrie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 23.09.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş şi Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Se citează martorul din acte Dicu Ion la Penitenciarul Colibaşi şi la Penitenciarul Jilava – Bucureşti, cu dispoziţie de transfer. Amână cauza la data de 14 Octombrie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 Septembrie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 02.09.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş şi Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Se citează martorul din acte Moldoveanu Ion- Florin la domiciliu, respectiv în comuna Stâlpeni, sat Mateeşti, jud. Argeş. Se citează martorul Dicu Ion la Penitenciarul Colibaşi şi la Penitenciarul Jilava – Bucureşti, cu dispoziţie de transfer. Amână cauza la data de 23 Septembrie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 Septembrie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 05.08.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş şi Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Se citează martorul din acte Moldoveanu Ion la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, cu dispoziţie de transfer la Penitenciarul Colibaşi. Se citează martorul Dicu Ion la Penitenciarul Colibaşi şi la Penitenciarul Jilava – Bucureşti, cu dispoziţie de transfer. Amână cauza la data de 02 Septembrie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 August 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 01.07.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş şi Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Se citează martorul din acte Moldoveanu Ion la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, cu dispoziţie de transfer la Penitenciarul Colibaşi. Se citează martorul Dicu Ion la Penitenciarul Colibaşi şi la domiciliu. În baza disp. art. 183 Cod proc.penală, se citează martorii din acte Lixăndroiu Ionel şi Racoviceanu Dumitru la domiciliu Amână cauza la data de 05 August 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 iulie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 10.06.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş, cu datele de stare civilă. Se citează martorii din acte Racoviceanu Dumitru, Moldoveanu Ion-Florin, Dicu Ion, Lixăndroiu Ionel şi Achim Horia Graţian la adresele menţionate în rechizitoriu. Amână cauza la data de 01 iulie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 20.05.2004 la ora 10

    Complet: C2 - Joi-Sala 1-Fond
  • Încheiere

    În temeiul dispoziţiilor art. 6 Cod proc.penală şi art. 171 Cod proc.penală, admite cererea pentru lipsă de apărare formulată de partea civilă V********* B**** Se citează inculpatul P***** R*** la IPJ Argeş, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 10 iunie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

Flux dosar


Actualizare GRPD