A***** P******* G******
InculpatRespinge cererea de cererea de întreruperea executării pedepsei, formulată de petentul ANDREI PETRIŞOR- GABRIEL, fiul lui Spirea şi Elena, născut la data de 10.09.1982, domiciliat în com. Buzoieşti, sat Ioneşti, jud. Argeş, CNP *********1992, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Obligă pe petent la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200.000 lei onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru parchet şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petentului, prin care solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia, respectiv în comuna Buzoieşti, sat Şerboieni, jud. Argeş. Se emite adresă către Primăria com. Buzoieşti, jud. Argeş, în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului Andrei Petrişor-Gabriel. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, pentru a ne înainta copie de pe mandatul de executare nr. 223/2003, emis în baza sentinţei penale nr. 202/2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 279/2003 şi pentru a se comunica dacă petentul a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul Andrei Petrişor-Gabriel la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 10 iunie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.