M******** I****
PetentRespinge cererea formulată de condamnatul M******** I**** fiul lui Constantin şi anica,născut la 06.06.1977, cu CNP *********0019, aflat în Penitenciarul Colibaşi, a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală numărul 492/2002 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul numărul 4570/2001. Obligă pe petent la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei reprezintă onorariu avocat oficiu către B.A.Piteşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22 Iunie 2004 la Tribunalul Argeş-Secţia Penală. Preşedinte, Constantin Ianiţ
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2004. Se emite adresă către S.M.L.Argeş pentru efectua expertiza medico-legală. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a-i asigura transportul petentului-condamnat la S.M.L.Argeş. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne înainta o copie de pe mandatul în a cărui executare se află în prezent condamnatul precum şi relaţii în sensul dacă acesta a mai beneficiat de vreo amânare sau întrerupere a executării pedepsei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2004 Preşedinte, Constantin Ianiţ