F******* M*****
Petents.p.414/29.07.2004 - Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat F******* M*****, fiul lui Constantin şi Floarea, născut la data de 01.08.1975 în comuna Ungheni, Jud. Argeş - deţinut în Penitenciarul Colibaşi, C.N.P. 1750801031855. Obligă petentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.07.2004 la Tribunalul Argeş - Secţia Penală. d.p.239/A/21.09.2004 - CAP - Respinge ca nef. apelul declarat de condamnatul F******* M*****.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 29 iulie 2004. Se revine cu adresă către Primăria Ungheni,judeţul Argeş pentru a ne înainta referatul întocmit cu ocazia efectuării anchetei sociale. Se citează condamnatul la Penitenciarul Colibaşi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 29 Iunie 2004 Preşedinte, Valerica Vârtopeanu
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2004. Se emite adresă către Primăria comunei Ungheni, judeţul Argeş pentru a efectua o anchetă socială. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne înainta o copie a mandatului în a cărui executare se află precum şi relaţii în sensul dacă petentul a mai beneficiat de vreo amânare sau întrerupere a executării pedepsei. Se citează petentul-condamnat la Penitenciarul Colibaşi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 01 Iunie 2004 Preşedinte, Valerica Vârtopeanu