G******* D******
PetentDeclină competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul G******* D******, fiul lui Mircea şi Maria, născut la data de 07 decembrie 1950, în Ocnele Mari, jud. Vâlcea, cu acelaşi domiciliu, str. Coceneşti, nr. 9, jud. Vâlcea, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi în favoarea Judecătoriei Piteşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocat oficiu de 200.000 lei va fi plătit acestuia din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 Iunie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi Serviciul Evidenţă în sensul de a ne înainta copia mandatului de executare nr. 1086/1990, emis în baza sentinţei penale nr. 904/1990, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. 4139/1990. Se citează petentul condamnat la Penitenciarul Colibaşi cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 17 iunie 2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 Mai 2004, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.