S* A** S**
ReclamantF******* D*** S*******
PârâtIn baza art. 248 c.pr.civ. coroborat cu art 252 c.pr.civ. constată perimată acţiunea civila formulată de reclamanta S* A** S** impotriva paratei F******* D*** S*******. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2005
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S* A** S** şi pe pârât F******* D*** S*******, având ca obiect actiune in constatare (art.111 C.p.c.) La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părtile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează INSTANŢA Având în vedere că, la acest termen, nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu asolicitat judecarea cauzei în lipsă, urmează a suspenda judecata pricinii în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă pentru lipsa părţilor. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art.242 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă . Cu drept de recurs.
Procedura nelegal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Reprezentantul reclamantei solicita amanarea cauzei pentru lipsă de procedură cu pârâta. INSTANŢA Constata necesar a acorda un nou termen de judecata pentru lipsă de procedura, urmand a se cita pârâta conf.disp.art.85 si urm. C.pr.civila. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza parata. Amână judecarea cauzei la 4.11.2004. Cu apel odata cu fondul.