R******* P****
ReclamantS** S******* S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul R******* P****, domiciliat în Piteşti, B-dul Republicii , bloc E3C, sc.A, ap.8 , judeţul Argeş, împotriva pârâtei SC"SUPERCOM"SA Piteşti, cu sediul în Piaţa Vasile Milea nr.5, judeţul Argeş. Obligă pârâta la plata sumei de 209.355.682 lei, cu titlu de c/valoare acţiuni şi dobânzi. Obligă pârâta la plata sumei de 25.029.272 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţă publică azi 06.12.2004 la Tribunalul Comercial Argeş.
DISPUNE: Se revine cu adresă către expert Ancuţa Vasilica,care va efectua expertiza funcţie de actele pe care părţile le pun la dispoziţie în momentul şi la data convocării , indiferent dacă numai o parte este prezentă, va face dovada convocării părţilor la efectuarea expertizei. Se emite adresă către societatea pârâtă SC”SUPERCOM”SA piteşti, în sensul de a pune la dispoziţia expertului Ancuţa Vasilica actele şi relaţiile necesare efectuării expertizei. Termen dat în cunoştinţă reclamantului. Se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2004. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 noiembrie 2004 la Tribunalul Comercial Argeş. Preşedinte, Gheorghe Mihalcea Grefier, Despina Marin
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Se înlocuieşte expertul Duţu Ioana. Se emite adresă către expertul desemnat prin tragere la sorţi, potrivit disp. art.202 cod pr civilă, respectiv către expert Ancuţa Vasilica, care va răspunde obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 20.09.2004, se va prezenta la camera nr.5 pentru a depune jurământul şi va face dovada convocării părţilor la efectuarea expertizei. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului către expertul nou Desemnat. Se emite adresă către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş. Se citează pârâta. Termen dat în cunoştinţă reclamantului. Amână cauza la data de 15.11.2004. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 octombrie 2004 la Tribunalul Comercial Argeş. Preşedinte, Gheorghe Mihalcea Grefier, Despina Marin DOSAR NR.1447/C/2004 TERMEN: 15.11.2004 Reclamant TC R******* P****, av.Dragomir Pârâtă CIT S.C SUPERCOM S. A Piteşti Emis l citaţie şi 2 adrese azi 19.10.2004 D.M. 19 Octombrie 2004
DISPUNE: Admite probele cu acte, interogatoriu şi expertiză contabilă solicitate de apărătorul reclamantului,potrivit disp. art.172 cod pr civilă, 218 cod pr civilă şi 201 cod pr civilă. Se emite adresă către expert Duţu Ioana, care se va prezenta la camera nr.5 pentru a depune jurământul,potrivit disp. art.206 cod pr civilă, va face dovada convocării părţilor la efectuarea expertizei şi va răspunde următoarelor obiective: va stabili dacă reclamantul a deţinut acţiuni la societatea pârâtă, valoarea acţiunilor, dacă au fost vândute, de către cine, valoarea pentru care au fost vândute, sumele ce le datorează societatea pârtă reclamantului, să calculeze dobânzile pentru aceste sume. Onorariu 2.500.000 lei în sarcina reclamantului. Se emite adresă către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş. Termen dat în cunoştinţă reclamantului. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2004. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2004 la Tribunalul Argeş- Secţia Comercială. Preşedinte, Gheorghe Mihalcea Grefier, Despina Marin
Amână judecarea cauzei la 20.09.2004. Se citează părtile, potrivit disp. Art. 85 si urm.c.pr.civilă. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iulie 2004,la Tribunalul Arges-Sectia Comercială si de Contencios Administrativ. Preşedinte, Gheorghe Mihalcea Grefier, Elena Neacşu