D***** F******
ReclamantS* T**** E***** S** R******** P*** A************ U******** I**
PârâtS*** A***** I***** S*****
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de reclamantul D***** F******, domiciliat în comuna Poenarii de Argeş, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâta S.C. TRANS EXPRES S.R.L.cu sediul în Rm. Vâlcea, strada Libertăţii, nr. 4, prin administrator Ungureanu Ion, domiciliat în Rm. Vâlcea, strada Luceafărului, nr. 5, bloc A 20, sc.E, ap. 7, judeţul Vâlcea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2006, la Tribunalul Argeş - secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Suspendă judecarea cauzei privind pe reclamantul D***** F******, domiciliat în comuna Poenarii de Argeş, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâta S.C. TRANS EXPRES S.R.L.cu sediul în Rm. Vâlcea, strada Libertăţii, nr. 4, prin administrator Ungureanu Ion, domiciliat în Rm. Vâlcea, strada Luceafărului, nr. 5, blşoc A 20, sc.E, ap. 7, judeţul Vâlcea, conform dispoz. art.242 pct.2 Cod proc. civilă până la o nouă stăruinţă a părţilor. Definitvă. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia
Se citează pârâta S.C. TRANSEXPRES S.R.L. Rm. Vâlcea, prin administratorul Ungureanu Ion. Amână judecarea cauzei la data de 31 mai 2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 mai 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Se emite adresă către Tribunalul Vâlcea, pentru a ne înainta copie de pe încheierea nr. 7/C/20.01.2005 a Tribunalului Vâlcea - Secţia Comercială, în dosarul nr. 24323/COM/2004, prin care a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului potrivit Legii 64/1995. Se emite adresă reclamantului, pentru a efectua citarea pârâtei prin publicitate, într-un ziar mai răspândit, potrivit dispoz. art. 95 pct. 2 cod pr. civilă, urmând să depună în acest sens dovada cu 5 zile înaintea termenului de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 03 mai 2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 martie 2005, la Tribunalul Argeş –
Se revine cu adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul de a comunica dacă societatea nou înfiinţată, respectiv S*** A***** I***** S***** este succesoarea în drepturi a SC Trans Expres SRL, administrator fiind Terence Meadows, iar în caz afirmativ să ne comunice sediul actual. Se emite adresă pârâtei, pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată şi copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 -15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate la data de 4 iulie 2002. Amână judecarea cauzei la data de 29 martie 2005. Se reiterează procedura de citare a pârâtei SC ANGROM IMPORT, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ., respectiv în Brezoi, strada Eroilor. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 februarie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul de a comunica dacă societatea nou înfiinţată, respectiv S*** A***** I***** S***** este succesoarea în drepturi a SC Trans Expres SRL, administrator fiind Terence Meadows, iar în caz afirmativ să ne comunice sediul actual. Amână judecarea cauzei la data de 22 februarie 2005. Se reiterează procedura de citare a pârâtei SC ANGROM IMPORT, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ., respectiv în Brezoi, strada Eroilor. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 ianuarie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul de a indica care este actualul sediu al pârâtei SC Trans Expres SRL. Se emite adresă către reclamantul D***** F******, în sensul de se prezenta în instanţă la termenul următor pentru a preciza dacă înţelege să stăruie în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 25 ianuarie 2005. Se reiterează procedura de citare a pârâtei SC Trans Expres SRL, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Decembrie 2004, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Se emite adresă către Tribunalul Vâlcea, pentru a îndeplini procedura de citare cu pârâta, potrivit dispoz. art. 86 cod pr. civilă. Se revine cu adresă către pârâtă, pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată , copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 – 15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate de reclamant la data de 4 iulie 2002, cu menţiunea că în caz contrar, se va dispune amendarea cu suma de 5.000.000 lei a personei care se face vinovată de netrimiterea relaţiilor solicitate. Se va relua procedura de citare cu pârâta în Rm.Vâlcea, str. Libertăţii, nr. 4, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea pentru factorul poştal de a aplica ştampila pe dovada de citare. Amână judecarea cauzei la data de 21 decembrie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă
Se emite adresă către Judecătoria Rm. Vâlcea, pentru a îndeplini procedura de citare cu pârâta, potrivit dispoz. art. 86 cod pr. civilă. Se revine cu adresă către pârâtă, pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată , copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 – 15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate de reclamant la data de 4 iulie 2002, cu menţiunea că în caz contrar, se va dispune amendarea cu suma de 5.000.000 lei a personei care se face vinovată de netrimiterea relaţiilor solicitate. Se va relua procedura de citare cu pârâta în Rm.Vâlcea, str. Libertăţii, nr. 4, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea pentru factorul poştal de a aplica ştampila pe dovada de citare. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 octombrie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă
Incuviinţează cererea formulată de reclamant de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură. Se revine cu adresă către pârâtă, pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată , copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 – 15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate de reclamant la data de 4 iulie 2002, cu menţiunea că în caz contrar, se va dispune amendarea cu suma de 5.000.000 lei a personei care se face vinovată de netrimiterea relaţiilor solicitate. Se va relua procedura de citare cu pârâta în Rm.Vâlcea, str. Libertăţii, nr. 4, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea pentru factorul poştal de a aplica ştampila pe dovada de citare. Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 octombrie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă
Incuviinţează cererea formulată de reclamant de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură. Se emit adrese către pârâtă, la sediul indicat de Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată , copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 – 15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate de reclamant la data de 4 iulie 2002. Se va relua procedura de citare cu pârâta la sediul indicat de reclamant şi la sediul indicat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv Rm.Vâlcea, str. Libertăţii, nr. 4, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea pentru factorul poştal să respecte dispoziţiile art. 92 al. 1 cod pr. civilă, în sensul de a proceda la afişarea citaţiei în situaţia prevăzută de acest text de lege, întrucât în caz contrar va fi amendat cu suma de 5.000.000 lei. Amână judecarea cauzei la data de 05 octombrie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 septembrie 2004, la Tribunalul Argeş
Incuviinţează cererea formulată de reclamant de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură. Se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a ne comunica actualul sediu al pârâtei. Se emit adrese către ambele sedii ale pârâtei pentru a ne înainta copie de pe contractul de muncă al reclamantului, statele de plată , copii de pe condica de prezenţă din perioada 01.11.2002 – 15.08.2003, precum şi dovezi privind restituirea garanţiei consemnate de reclamant la data de 4 iulie 2002. Se va relua procedura de citare cu pârâta la sediul indicat de reclamant şi la sediul indicat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv Rm.Vâlcea, str. Libertăţii, nr. 4, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea pentru factorul poştal de a aplica ştampila pe dovada de citare. Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2004. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 august 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă
Amână judecarea cauzei la 31.08.2004, pentru lipsă de procedură cu pârâta SC Trans Expres SRL. Se citează pârâta SC Trans Expres SRL la dresa indicată de reclamant, în baza disp. art. 85 şi urm. Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iulie 2004, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.