R******* I* T******
ReclamantP******* C*** U******* - P*** P*****
PârâtAdmis cererea. Obligă pârâta să procedeze la modificarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei, poziţia 50 Conform Dispoziţiei Primarului Comunei Ungureni judeţul Botoşani nr. 12/28 octombrie 1996. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Având în vedere, lipsa de procedură cu martorul Huilă Dan, instanţa dispune a se reveni cu procedura de citare cu meţiunea "că va fi amendat în caz de neprezentare". Văzând precizările, depuse de reclamantă, instanţa dispune a se reveni cu adresă la Primăria Comunei Ungureni, pentru a-i comunica un exemplar de pe acestea, şi a-i pune în vedere ca până la termenul următor, să depună la dosar relaţiile solicitate de instanţă, prin adresa din data de 25 iunie 2004.
termen pentru a fi audiat din oficiu , martorul Huială Dan şi a preciza pârâta care este încadrarea de salarizare corectă a reclamantei .
Primăria Comunei Ungureni a trimis la dosar o cerere prin care solicită teremen, motivat de faptul că salariata unităţii este plecată la un curs de calificare în perioada 24-30 mai 2004.Instanţa admite cererea.
Instanţa constată că prin intermediul arhivei pârâta a trimis la dosar întâmpinarea nr. 2646 din 21.04.2004 .Reclamanta arată că îşi menţine cererea formulată. Instanţa , pune în discuţie, necesitatea probei cu expertiză contabilă, punându-i în vedere să depună obiectivele expertizei
Primarul comunei Ungureni solicită termen pentru a verifica şi a depune întâmpinare cu privire la acţiunea reclamantei.
Reclamanta depune la dosar o cerere din partea pârâtului care solicită un termen pentru a consulta un specialist în probleme de salarizare
A răspuns reclamanta, lipsind pârâtul. Instanţa dispune citarea, în calitate de pârâtă, a Primăriei comunei Ungureni - prin primar şi nu secretarul Huială Dan. Reclamanta arată că copia acţiunii a ajuns la secretarul Primăriei com. Ungureni, însă are cunoştinţă că acesta este plecat la Iaşi, aşa încât nu s-a putut prezenta la termenul de astăzi. Constatând necesar ca pârâta să depună la dosar întâmpinare sau un punct de vedere cu privire la acţiunea reclamantei, instanţa amână judecarea cauzei.