C******** L*******
ReclamantB****** U******* B*******
Pârât PârâtB*************** B*******
Pârât PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Admite acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamanta Cojocariu Luminiţa în contradictoriu cu pârâta BRD GSC Sucursala Botoşani. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 25.000.000 lei reprezentând contravaloarea cotei din fondul de participare la profitul realizat pe anul 2003 şi dobânda legală conform art.2 şi următoarele din Ordonanţa nr.9/2000 calculată de la data depunerii acţiunii ( 2 iulie 2004( şi până la data plăţii efective. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2005.
Amână proinunţarea pentru data de 12 ianuarie 2005.
Avocat Nicolae Horia Ţiţ depune la dosar copia contractului colectiv de muncă pentru anul 2003 cu ştampila şi numărul de înregistrare de la ITM,un exemplar înmânând contestatoarei. Ridicp două excepţii şi anume : excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BRD GSC Unitatea Botoşani şi lipsa capacităţii procesuale a acestei unităţi,motivat de faptul că BRD GSC Filiala Botoşani nu are personalitate juridică. Contestatoarea solicită termen pentru a depune punctul de vedere faţă de excepţiile invocate de apărătorul intimatei.
Avocat Nicolaie Horia Ţiţ depune la dosar copia contractului colectiv de muncă pentru anul 2003,actul denumit "Memo" emis la 4 mai 2004 cu menţiunea că este conform cu originalul şi semnat,copia extras din procesul verbal al Şedinţei Comitetului de Direcţie nr.839 din data de 30 aprilie 2004 şi acesta cu menţiunea că este conform cu originalul şi semnat,din care câte un exemplar se înmânează contestatoarei. Contestatoarea arată că pe copia contractului colectiv de muncă pentru anul 2003 nu se vede în clar data înregistrării,motiv pentru care îl contestă,cât şi faptul că acesta ar fi trebuit să fie înregistrat şi avizat de ITM Botoşani. Instanţa pune în vedere apărătorului intimatei să facă dovada că,contractul colectiv de muncă pe anul 2003 a fost înregistrat şi avizat de ITM Botoşani.
Unitatea intimată va dpeune la dosar copie de pe Contractul Colectiv de muncă pe anul 2003 şi procesul verbal din 30 aprilie 2004.
Văzând lipsa părţilor,
Consilier juridic Dorneanu Geluţă depune delegaţie de reprezentare şi întâmpinare,din care un exemplar se înmânează contestatoarei. Instanţa pune în vedere reprezentantului intimatei să depună contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă al contestatoarei şi să precizeze care este prevederea legală care stipulează condiţiile şi criteriile de acordare a premiilor. Reprezentantul intimatei solicită un termen în acest sens. Contestatoarea solicită un termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi eventual a formula răspuns în scris. Instanţa admite cererile formulate.
S-a amânat la cererea intimatei pentru a depune întîmpinare.
Din eroare la data de 12 iulie 2004. Termenul corect este 14 iulie 2004.