B*** B*****
Apelant CondamnatAdmite apelul declarat de petentul B*** B*****, fiul lui Ion şi Maria, născut la 04.02.1964 în comuna Miceşti, judetul Argeş, domiciliat în Comuna Călineşti, sat Valea Corbului, jud. Argeş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentintei penale nr. 2510 din data de 12.12.2003, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 11782/2003. Desfiinţează în întregime sentinţa penală. Dispune liberarea condiţionată a apelantului-petent B*** B*****. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în starcina acestuia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.01.2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.