S**** I*********
ContestatorRespinge contestaţia ca nefondată. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare din care 200.000 lei onorar avocat din oficiu, care se va plăti anticipat Baroului Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în zece zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 noiembrie 2004.
pentru lipsa relaţiilor se acordă un nou termen şi se revine cu adrese.
Se apreciază că este necesar a se solicita copii de pe sentinţa nr. 1005/20002 prin care s-au contopit pedepsele de la TRibunalul Bucureşti şi copia sentinţei prin care a fost sancţionat contravenţioanl de la Judecătoria Suceava.