I*** P****
RecurentI*** E******
RecurentS******** S******
IntimatRespinge ca nefondat recursul declarat de I*** P**** şi I*** E****** împotriva sentinţei civile nr. 1034/14.05.2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr. 1489/2004, intimat fiind S******** S******. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Pune în vedere recurenţilor că, până la sfârşitul şedinţei să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 75.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei. Se emite adresă Biroului executorului judecătoresc de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea ataşării dosarului de executare nr. 128/2004. Amână judecarea cauzei la 15.11.2004 Se reia procedura de citare cu intimatul S******** S****** potrivit disp.art. 85 şi urm. cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2004, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Se conceptează în caliate de intimat S******** S****** şi se citează potrivit disp.art. 85 şi urm. cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 25.10.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2004, la Tribunalul Argeş, secţia civilă