D******* G******* A F********* P******
ReclamantS***** C*****
PârâtAdmite cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr.1064/F/8.09.2004, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul nr.1590/C/2004, formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, B-dul Republicii nr.118, jud.Argeş, în contradictoriu cu pârâtul ŞTEFAN CORNEL, domiciliat în com. Căteasca, sat Gruiu, nr.47, jud.Argeş. Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2005 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 23.02.2005 pentru lipsa dosarului nr.1590/C/2004 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti în vederea soluţionării recursului declarat de pârâtul Ştefan Cornel împotriva sentinţei nr.1064/F/8.09.2004, pronunţată de Tribunalul Argeş-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ. Se reia procedura de citare cu pârâtul Ştefan Cornel. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2004 la Tribunalul Comercial Argeş.