C****** N******* C******
Apelant ReclamantS****** M****
Intimat PârâtS****** T****
Intimat PârâtS******* M*****
Intimat PârâtD****** I*****
Intimat PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.3048/21.12.2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul că numele corect al pârâtului-intimat este S******* M***** şi nu Stănescu Maria, cum din eroare s-a menţionat. Menţiunea îndreptării erorii materiale se va face în ambele exemplare ale deciziei. Cu recurs.
Amână judecarea cauzei la 29.02.2008, pentru lipsa dosarului de fond.
Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 2650/2002 pentru suprafaţa de 407 mp. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Termen 30 noiembrie 2004 S2. Acordă termen la data de 21 decembrie 2004. S1
Dispune completarea probelor cu interogatoriul, martori şi efectuarea unei expertize topo cu obiectivele conform minutei. Termen - 28.07.2004 S4 cu citarea părţilor.