Dosar 41/121/2004 din 25.03.2004

nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 41/121/2004
Data dosar:
25.03.2004
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.09.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Soluţionare

    În baza art.334 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 176 din Lg.141/1997 reţinută prin rechizitoriul în sarcina inculpatului P******* O******** V************, în infracţiunea prev.de art.271 din Legea 86/2006 (codul vamal) cu aplicarea art.13 din C.penal. În noua încadrare juridică a infracţiunii condamnă pe inculpatul P******* O******** V************ la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi b C.penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 al.1 C.penal, cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.pen. În baza art.33-34 şi 35 C.penal , contopeşte pedepsele aplicate inculpatului P******* O******** V************ şi dispune ca acesta să execute pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale rezultante. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.penal, iar conf. art.81-82 şi 71 al.5 C.penal , dispune suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art.83 C.penal. Constată soluţionată cauza în ceea ce priveşte pe condamnatul Zagoreenko Viktor Aleksandrov prin sentinţa penală nr.81/2008 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2008. În baza art.189 şi 191 C.pr.pen. obligă pe inculpatul P******* O******** V************ la plata sumei de 500 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

  • Sedinta din data de 20.09.2011 la ora 8:30

    Complet: F3CC
  • Amână cauza

    În baza art.291 al.3 ind.1 C.pr.pen, preschimbă termenul de pronunţare a hotărârii de la 28.09.2011, la data de 23.09.2011.

  • Sedinta din data de 13.09.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 28.09.2011.

  • Sedinta din data de 10.06.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatului

  • Sedinta din data de 09.05.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    T 10.06.2011 S 2 pt lipsă de procedură.

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 8:30

    Complet: F3CC
  • Încheiere

    Admite cererea de ab?inere formulată de doamna judecător Liliana Chiri?ă.

  • Sedinta din data de 30.01.2008 la ora 8:30

    Complet: F1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 05.02.2008. Amână pronunţarea cauzei la 07.02.2008. Amână pronuntarea cauzei la 14.02.2008. Amână pronunţarea cauzei la 19.02.2008. În baza art.334 c.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale de trecere peste frontieră fără autorizaţie a unui pistol cu gaze reţinută în sarcina inculpaţilor ZAGOREENKO VIKTOR ALEKSANDROV şi P******* O******** V************ din infracţiunea prev. de art.176 din Legea nr.141/1997 în infracţiunea prev. de art.271 din Legea nr.86/2006 şi, în această încadrare condamnă pe fiecare dintre inculpaţii mai sus menţionaţi la câte o pedeapsă a închisorii în cuantum de 3 ani precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a şi b c.pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.279 alin.1 c.pen. condamnă pe inculpatul P******* O******** V************, la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani. În conformitate cu disp.art.33 lit.a/34 lit.b c.pen., inculpatul P******* O******** V************ va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită la 3 ani şi 3 luni închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp.art.64 lit.a şi b c.pen.pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art.279 alin.1 şi 3 lit.b c.pen. condamnă pe inculpatul ZAGOREENKO VIKTOR ALEKSANDROV , la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni. În temeiul disp.art.33 lit.a/ 34 lit.b c.pen. inculpatul ZAGOREENKO VIKTOR ALEKSANDROV va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită la 4 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a şi b c.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza disp.art.71 alin.2 c.pen. aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b şi c c.pen. În conformitate cu disp.art.189 c.pr.pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu de apărător desemnat din oficiu în cauză va fi avansată Baroului Galaţi din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul disp.art.191 alin.1 şi 2 c.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 500 lei ( RON).

  • Sedinta din data de 20.12.2007 la ora 8:30

    Complet: F1S
  • Amânat

    Pentru ca apărătorea din oficiu , să studieze dosarul şi să pregătească apărarea, termen la data de 30.01.2007, sala 2.

  • Sedinta din data de 27.09.2007 la ora 8:30

    Complet: A3
  • Amânat

    Pentru lipsa martorilor , în audierea cărora se stăruie. Termen la data de 20.12.2007 Sala.2 în considerarea îndeplinirii procedurii de citare prin scrisoare recomandată.

  • Sedinta din data de 06.06.2007 la ora 8:30

    Complet: F1S
  • Încheiere

    termen la data de 27.09.2007 pentru lipsă de procedură

  • Sedinta din data de 21.02.2007 la ora 8:30

    Complet: A3
  • Amânat

    Pentru lipsă de procedură , termen la 06.06.2007

Flux dosar


Actualizare GRPD