I** C*****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul I** C*****, fiul lui Cercel şi Elisabeta, născut la data de 05.02.1981, domiciliat în Piteşti, str. Popa Şapcă, bl. D25, sc. A, ap. 1, jud. Argeş, CNP *********5291, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Obligă pe condamnat la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Se revine cu adresă către Primăria Piteşti, jud. Argeş, să ne înainteze referatul întocmit cu ocazia efectuării anchetei sociale la domiciliul familiei petentului I** C*****. Se citează petentul I** C***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Cu drept de apel, o dată cu fondul. Amână judecarea cauzei la 28.10.2004. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Admite proba solicitată de apărătorul petentului, respectiv efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia. Se emite adresă către Primăria Curtea de Argeş, jud. Argeş, în sensul celor precizate în considerente. Se emite adresă la Penitenciarul Colibaşi – Serviciu Evidenţă, în sensul de a ne înainta copie de pe mandatul în a cărui executare se află petentul, cu menţiunea dacă a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la data de 07.10. 2004. Cu drept de apel, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală