B***** N****** V*****
Apelant InculpatV***** I**
Intimat InculpatO***** S***** E*********** M******* A****
Intimat Parte civilăPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Dispune repunerea întermenul de apel a inculpatului B***** N****** V*****. Admite apelul declarat de inculpatul B***** N****** V*****, fiul lui Petre şi Viorica, născut la 12 martie 1980 în Piteşti, domiciliat în comuna Titeşti, sat Valea Mînăstirii, judeţul Argeş cu CNP *********7747 împotriva sentinţei penale numărul 335 din 6 iulie 2004 pronunţată de Judecătoria Cîmpulung în dosarul numărul 1898/2004. Desfiinţează în parte sentinţa în sensul că înlătură aplicarea art. 57 şi 71 C.p. pentru inculpatul B***** N****** V***** precum şi aplicarea art. 41 al.2 C.p., pentru ambii inculpaţi. Înlătură din dispozitivul sentinţei apelante şi menţiunea obligării la despăgubiri civile în sumă de 3.075.039 lei către intimata parte civilă a inculpatului B***** N****** V*****. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei şi pentru apelantul-inculpat Băiaşu Nicolae Viorel şi fixează termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B***** N****** V*****, dacă nu este reţinut în altă cauză şi în baza art. 88 C.p., deduce arestul preventiv începând cu data de 24.08.2004 la zi. d.p.24/R/25.01.2005 - CAP - Admite rec. decl. de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea în cauză la data de 11 noiembrie 2004. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 04 Noiembrie 2004 Preşedinte, Nifon Sachelarie
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 4 noiembrie 2004. Se citează apelantul-inculpat la penitenciarul Colibaşi. Se citează intimatul-inculpat V***** I** cu date de stare civilă. Se citează intimata-parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 07 Octombrie 2004 Preşedinte,