B***** Z*****
ReclamantS* A****** C* S*
PârâtRespinge contestaţia formulată de contestatorul BENEDEK ZOLTAN, domiciliat în comuna Bughea de Jos, judeţul Argeş, împotriva deciziei de concediere nr. 10232 din 19.08.2004, emisă de intimata S.C. AMPLAST CO S.A. cu sediul în comuna Lereşti, strada Lt. Lazea, judeţul Argeş. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 februarie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Incuviinţează reprezentantului intimatei cererea de amânare a cauzei pentru a se comunica contestatorului copii de înscrisurile depuse la dosar. Se reia procedura de citare cu contestatorul potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu copii de pe înscrisurile depuse la acest termen de judecată de reprezentantul intimatei. Amână judecarea cauzei la data de 1 februarie 2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 ianuarie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Se emite adresă către intimată intimată pentru a depune la dosar copie de pe contractul individual de muncă al contestatorului şi extras din condica de prezenţă din data de 16.08.2004, având în vedere lipsa nejustificată a contestatorului de la serviciu. Se emite adresă contestatorului în sensul de a se prezenta la instanţă, pentru a preciza dacă mai insistă sau nu în judecarea cauzei. Se reia procedura de citare cu părţile, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă. Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Incuviinţează reprezentantului intimatei cererea privind comunicarea copiei de pe întâmpinare contestatorului. Amână judecarea cauzei la data de 30 noiembrie 2004. Se va relua procedura de citare cu contestatorul, potrivit dispoz. art. 85 şi urm.cod pr. civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.