V***** D******
ReclamantF******* U******** D* O******** S* I******** S****** H*** R** C****** D* Z* M*****
PârâtAdmite contestaţia formulată de VIŞOIU DUMITRU, domiciliat în com Tigveni, sat Bărăştii de Jos, jud Argeş împotriva deciziei nr. 193/26.08.2004 emisă de intimata FUNDAŢIA UMANITARĂ DE ORIENTARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ HAND ROM – CENTRUL DE ZI MARINA, cu sediul în Curtea de Argeş, str Victoriei, nr. 5, jud Argeş. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reintegrării contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligării angajatorului la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
In temeiul dispoz. art. 156 cod pr. civilă, încuviinţează cererea pentru lipsă de apărare formulată de contestator. Pune în vedere reprezentantului intimatei să să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, în raport de dispoz. art. 75 din L 168/1999. Amână cauza la data de 24 noiembrie 2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş