A******** M****
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtRespinge cererea. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Se emite adresă către Compartimentul Arhivă din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a ne înainta dosarul nr. 5298/109/2004. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite contestaţia formulată de reclamantul A******** M****, domiciliat în comuna Bărăşti de Vede, sat Popeşti Corneşti, judeţul Olt, împotriva pârâtului Primarul Municipiului Piteşti, având ca obiect revendicare imobiliară în baza legii 10/2001. Anulează dispoziţia nr. 2510/26.08.2004 emisă de Primarul Municipiului Piteşti. Constată că petentul are dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 2500 mp teren, situat în Piteşti , str. Exercitţiu, nr. 170B. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Ponunţată în şedinţa publică, azi. 10.02.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână pronunţarea la data de 10.02.2006
Amână pronunţarea la data de 08.02.2006
Amână pronunţarea la data de 03.02.2006
Admite obiectiunile formulate cu privire la raportul de expertiza, de catre reprezentanta intimatului. Se revine cu adresă către expert Caplan Petre in vederea refacerii lucrarii in sensul de a efectua citarea partilor si efectuarea masuratorilor intr-o zi lucratoare si de a raspunde la toate obiectivele stabilite de instanta, respectiv: daca terenul este ocupat de constructii; in caz afirmativ să precizeze cine le detine si in ce modalitate au intrat in patrimoniul acestora, să identifice terenul mentionat in actele primare ale petentului. Se amendeaza expertul Caplan Petre , cu suma de 200 RON , pentru nedepunerea lucrarii la mai multe termene de judecata acordate in cauza si intocmirea defectuoasa a expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2006. Pronuntata in sedinta publică azi 20.12.2006 la Tribunalul Arges- sectia civilă
Admite cererea părtilor, de amânare a cauzei pentru cunostinta raportului de expertiza. Amână judecarea cauzei la data de 20.12.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2005
Dispune suplimentarea onorariului provizoriu de expertiză cu suma de 100 RON. Se emite adresă expertului Caplan Petre, în sensul de a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ, aducându-i-se la cunoştinţă că onorariul de expertiză a fost suplimentat cu suma de 100 RON şi menţionându-i-se că o altă suplimentare a onorariului va putea fi pusă în discuţie numai după depunerea lucrării la dosar. Se emite adresă reclamantului A******** M**** punându-i în vedere să coopereze cu expertul desemnat în cauză şi să se prezinte la termenul fixat de expert pentru efectuarea lucrării, totodată punându-i-se în vedere să achite diferenţa de onorariu de expert în sumă de 100 RON, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 06 decembrie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2005¸la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii. Amână judecarea cauzei la data de 08.11.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2005
Admite cererea expertului Matei Cristian prin care solicita inlocuirea sa. Numeste expert CAPLAN PETRE, Dispune transferarea onorariului de expert din contul expertului Matei Cristian in contul expertului nou numit, sens in care se emite adresa catre Biroul local de expertize in vederea aducerii la cunostinta de inlocuirea expertului cu transferarea onorariului. Se emite adresa catre expert Caplan Petre in vederea efectuarii lucrarii. Amână judecarea cauzei la data de 11.10.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2005
Admite proba cu expertiza tehnică, având următoarele obiective: - identificarea şi evaluarea terenului care face obiectul notificării; - verificarea actelor primare de proprietate, în raport de care se va verifica daca terenul a fost proprietatea autorilor petentului; - să se verifice situaţia juridică actuală a terenului; - să se verifice daca în prezent acesta este ocupat de construcţii, cine le deţine şi în ce modalitate au intrat în patrimoniul acestora. Se emite adresă către expert Matei Cristian în vederea efectuării lucrării şi depunerii la dosar. Fixează onorariu provizoriu de expert în sumă de 2 000 000 lei în sarcina reclamantului care urmează să fie achitat în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 05.07.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Pune în vedere reclamantului A******** M**** şi reprezentantului pârâtului Primarul mun. Piteşti să depună la dosar copia notificării formulate de reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 07.06.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Admite cererea formulată de reclamant de înlocuire a martorului, urmând a fi citat ca martor Văsîi Dumitru domiciliat în com . Vărăşti de Vede, jud. Argeş. În baza art. 85 şi urm Cpc se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 aprilie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Admite cererea de de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării martorei Atanase Nuşa. În baza art. 85 şi urm Cpc se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă. La cererea reclamantului amână judecarea cauzei la data de 26.04.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
În baza art. 186 şi art 172 Cpc admite proba cu un martor şi cu acte solicitate de reclamantul A******** M****. În baza art. 85 şi urm se citează în calitate de martor Anastase I. Nuşa domiciliată în Timişoara, str. Nicolae Paulescu nr.1,jud. Timiş şi a pârâtului. Pune în vedere reclamantului să facă demersuri în vederea aducerii martorului la instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Sevor cita părţile. Termen la data de 15.02.2005. Cu apel odată cu fondul.Pronunţată în sedinţă publică azi 18.01.2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar exemplarul pentru comunicare În baza art. 85 şi urm se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă . Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2004 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă
În baza art. 156 Cpc admite cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de reclamant. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dispoziţia contestată cu nr. 2510/26.08.2004 a primarului mun. Piteşti, dovada calităţii sale de moştenitor, precum şi actul de proprietate pentru imobilul în suprafaţă de 2500mp al autorului din vechime. În baza art. 85 şi urm Cpc se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2004. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2004 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.