M**** N***
Apelant ReclamantB******* E********
Apelant Intervenient în numele altei persoaneB******* R***
Apelant Intervenient în numele altei persoaneM**** V*****
Intimat PârâtApreciind incidente în cauză dispoziţiile art. 244 Cod de Procedură Civilă Suspendă judecarea cauzei.
Încuviinţează cererea formulată de avocat F.I.Ciobanu , pentru apelanta reclamantă şi apelanţii intervenienţi, prin care solicită acordarea unui termen pentru a face dovada că pe rolul Judecătoriei Slatina se află acţiunea în constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare privind terenul din litigiu .
Faţă de cererea formulată de avocat F.I.Ciobanu , pentru apelanta reclamantă şi apelanţii intervenienţi, prin care solicită acordarea unui termen în vederea observării actelor depuse la termenul de faţă şi având în vedere art. 96 Cod de Procedură Civilă urmează a acorda termen.
Apelantul pârât M**** V***** nu a fost încunoştinţat de cuantumul taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi în raport de cererea scrisă de la dosar formulată de apelanţii intervenienţii B******* E******** şi B******* R*** prin care solicită acordarea unui nou termen deoarece apărătorul ales, avocat F.I.Ciobanu este în imposibilitatea de a se prezenta