Ş****** C********* P***
ContestatorPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul Ş****** C********* P*** fiul lui Gheorghe şi Anişoara, născut la 17.01.1985, aflat în Penitenciarul Colibaşi cu CNP *********5270. Obligă contestatorul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 04 Ianuarie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală. Preşedinte, Valerica Vârtopeanu
Admite cererea formulată de apărătorul contestatorului, în sensul celor menţionate în considerentele încheierii.. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi -Serviciul Evidenţă, pentru a ne comunica, din dosarul personal al contestatorului , copii de pe mandatele de executare existente în acest dosar, pedepsele la care a fost condamnat , dacă s-a liberat condiţionat , data la care s-a liberat şi restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată în timpul minorităţii. Se ataşează dosarul de fond al acestei instanţe nr. 886/2004. Se citează contestatorul Ş****** C********* P*** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 04 Ianuarie 2005. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 Noiembrie 2004, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.