T********* I* A******* - N***
Apelant ReclamantC******* L**** A* C****** I******* - P*** P*****
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Cu recurs.
pentru a se interveni cu adresă la Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a comunei Işalniţa, în vederea comunicării dacă de pe urma lui Tudose N.Ion s-a formulat cerere şi s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul L.18/1991 de către moştenitorii acestuia.
Având în vedere susţinerea apelantului, în sensul că terenul în litigiu în suprafaţă de 0,37 ha teren, ce a aparţinut autorilor şi a fost expropriat nu a făcut parte din cele 1,85 ha teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii fondului funciar şi Legii nr.1/2000 (1,39 ha în natură şi 0,47 ha în despăgubiri-anexa 40) şi nu a fost solicitat în baza acestor acte normative şi de asemenea, că prin dispoziţia atacată nr.199/2993, motivul de respingere a notificării a fost acela că cele 0,37 ha sunt incluse în cele 0,47 ha, pentru care s-au acordat despăgubiri, găseşte necesar a amâna cauza pentru a se efectua adresă la Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a comunei Işalniţa, pentru a se comunica, în copie, fila din registrul agricol anterior cooperativizării, privind pe : 1. Elena Teodorescu, înscrisă la CAP cu 1, 85 ha teren (CAP Răscoala 1907), cu teren în comuna Işalniţa, reconstituit dreptul de proprietate în natură (1,38 ha) şi despăgubiri 0,47 ha (anexa 40 L.1/2000) 2. Ion N.S.Tudose din comuna Işalniţa, tatăl Elenei Teodorescu.
Având în vedere lipsa actelor solicitate prin adresă către Consiliul Local Işalniţa - Comisia Locală de Aplicare a Leg.1/2000, acordă termen.
Faţă de precizările făcute de consilier juridic P. Ciurlin, găseşte necesar a se interveni cu adrese către Comisia Locală de Aplicare a Leg.1/2000- Consiliul local Işalniţa şi O.C.A.O.T.A. Dolj pentru a ne înainta, în copii, actele în baza cărora autoarea reclamantului respectiv Teodorescu I. Elena a fost validată la leg.1/2000, în anexe la poziţia 716, cu despăgubiri, în care scop, acordă termen.
Apelantul reclamant Teodorescu I.Augustin-Nelu solicită a se interveni cu adresă cătreComisia Judeţeană de aplicare a Lg.1/2000 din cadrul Prefecturii Dolj, pentru a se înainta, în copie, actele în baza cărora mama sa Teodorescu I.Elena a fost validată la Lg.1/2000,în anexe la poziţia 716,cu privire la despăgubiri.